Scrieri. Volumul 1
Author: Panait Istrati
Limba: Română
Tipul copertei: Carte legată
Format: 145x215 mm
Numarul de pagini: 564
Anul apariţiei : 2025
ISBN: 978-9975-85-556-3
Colecţii şi domenii: Moștenire
479 lei
Este in stoc
Descrierea cartii
Prozator de limbă română și de limbă franceză, Panait Istrati a fost un scriitor atipic, greu de încadrat în vreun curent sau în vreo școală literară. A fost foarte apreciat de Romain Rolland, care i-a susținut debutul în limba franceză și l-a prezentat cititorilor drept „Gorki al Balcanilor”. A fost admirat de socialiștii francezi, însă a căzut în dizgrația lor, ca urmare a cărții Vers l'autre flamme și a articolelor scrise după vizita în Uniu-nea Sovietică. În opinia lui Perpessicius, Panait Istrati formează, împreună cu Mihail Sadoveanu și cu Liviu Rebreanu, „treimea cea de o ființă a celei mai unitare substanțe epice”.
Selecția, îngrijirea textelor, studiul introductiv, notele și comentariile din prezenta ediție Panait Istrati, Scrieri, în două volume, aparțin lui Zamfir Bălan. Ediția reproduce operele de referință ale scriitorului, scrise în franceză și/sau în română.
Volumul I include lucrările din ciclul „Adrian Zografi”: Chira Chiralina; Moș Anghel; Codin; Casa Thüringer; În lumea Mediteranei: Răsărit de soare; În lumea Mediteranei: Apus de soare. Volumul este însoțit de un studiu introductiv, un tabel cronologic, note și comentarii finale, precum și un compartiment de iconografie.
Destinatarul acestei cărți este atât cititorul tradițional, iubitor de ficțiuni și aventuri ale vieții, cât și cel interesat de istoria contemporană a Europei și a lumii.
Ediție de Zamfir Bălan


