Colecții și domenii
(+373 22) 73-99-83
Noutate editorială! Panait Istrati – Scrieri, în două volume (Colecția „Moștenire”) 24.12.2025

Editura Știința anunță apariția editorială a două volume de Scrieri semnate de Panait Istrati.


Prozator de limbă română și de limbă franceză, Panait Istrati a fost un scriitor atipic, greu de încadrat în vreun curent sau într-o școală literară. A fost foarte apreciat de Romain Rolland, care i-a susținut debutul în limba franceză și l-a prezentat cititorilor drept „Gorki al Balcanilor”. Admirat inițial de socialiștii francezi, Panait Istrati a căzut ulterior în dizgrația acestora, ca urmare a cărții Vers l’autre flamme și a articolelor scrise după vizita în Uniunea Sovietică.
În opinia lui Perpessicius, Panait Istrati formează, împreună cu Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, „treimea cea de o ființă a celei mai unitare substanțe epice”.


Selecția, îngrijirea textelor, studiul introductiv, notele și comentariile din prezenta ediție Panait Istrati, Scrieri, în două volume, aparțin lui Zamfir Bălan. Ediția reproduce operele de referință ale scriitorului, scrise în franceză și/sau în română.


Volumul I include lucrările din ciclul „Adrian Zografi”: Chira Chiralina, Moș Anghel, Codin, Casa Thüringer, În lumea Mediteranei: Răsărit de soare, În lumea Mediteranei: Apus de soare. Volumul este însoțit de un studiu introductiv, un tabel cronologic, note și comentarii finale, precum și de un compartiment de iconografie.


Volumul al II-lea al ediției Panait Istrati, Scrieri oferă o selecție din opera de ficțiune, din publicistica scriitorului, precum și câteva texte autobiografice, propunând o panoramă cuprinzătoare a preocupărilor sale și, totodată, o oglindă a timpului.
Cartea include narațiuni din afara ciclului „Adrian Zografi” (Neranțula, Ciulinii Bărăganului, Țața Minca), însemnări de călătorie (După șaisprezece luni în URSS), scrieri autobiografice (câteva capitole din volumul Trecut și viitor), confesiuni, profesiuni de credință, precum și o selecție de articole care urmăresc evoluția jurnalistului Panait Istrati de la debut până la ultimele texte publicate înainte de a muri.

Volumul se adresează în egală măsură cititorului iubitor de ficțiune și aventuri ale vieții, celui interesat de proza memorialistică și de publicistică, precum și tuturor celor preocupați de istoria contemporană a Europei și a lumii.


O ediție de referință, care reunește textele fundamentale ale unui scriitor esențial pentru literatura română și europeană.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting