Colecții și domenii
(+373 22) 73-99-83
De la Constantin Stamati la prozatorii de azi: „Proza scurtă din Basarabia”, în două volume la Editura Știința 07.11.2026

Editura Știința a publicat „Proza scurtă din Basarabia”, o antologie în două volume, apărută în colecția „Literatura română din Basarabia”. Ediția urmărește evoluția genului scurt narativ în spațiul dintre Prut și Nistru, de la începutul secolului al XIX-lea până în primul sfert al secolului XXI, readucând în atenția cititorilor inclusiv texte cunoscute doar unui cerc restrâns de cercetători.


Selecția, studiul introductiv și notele biobibliografice sunt semnate de Alexandru Burlacu. Împreună, cele două volume oferă o panoramă a prozei basarabene, a formulelor narative și a generațiilor care i-au marcat parcursul de-a lungul a peste două secole.


Primul volum
se deschide cu un „înstrăinat”, Constantin Stamati, și se încheie cu un alt „înstrăinat”, Paul Goma. Reunind nuvele, schițe și povestiri, acesta cuprinde proza secolului al XIX-lea, creația interbelică, integrată contextului cultural românesc, și texte din epoca socialismului sovietic. Sunt incluse și scrieri ale generației șaizeciste, care a adus o schimbare majoră în calitatea literaturii din această perioadă.


Volumul al doilea
continuă cu proze din a doua jumătate a secolului XX și din primul sfert al secolului XXI. Creațiile șaizeciștilor și șaptezeciștilor sunt urmate de textele optzeciștilor, care au înnoit atât direcția prozei, cât și structurile narative. Selecția reflectă revenirea la contextul cultural panromânesc de la sfârșitul secolului XX și ajunge la cele mai tinere generații de prozatori, sincronizate cu literatura română și cu cea universală.


Prin această apariție, colecția „Literatura română din Basarabia” își continuă demersul de recuperare a patrimoniului literar. Textele, purtând amprenta epocilor și a regimurilor politice în care au fost scrise, recompun istoria unei culturi cu o evoluție dramatică și ilustrează continuitatea literară românească în spațiul dintre Prut și Nistru.


Ediția a apărut cu contribuția financiară a Ministerului Culturii.


Descoperiți întreaga colecție „Literatura română din Basarabia” pe site-ul Editurii Știința.

 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting