Colecții și domenii
(+373 22) 73-99-83

Cum se scrie un poem

Author: Ion Pop Limba: Română Tipul copertei: Carte broșată Format: 130x195 mm Numarul de pagini: 128 Anul apariţiei : 2025 ISBN: 978-9975-85-543-3 Colecţii şi domenii: Antologia unui autor
80 lei
  Este in stoc

Descrierea cartii
Ion Pop este unul dintre cei mai inteligenți (și exacți în aprecieri) critici literari din ultimele decenii. Criticul e un activ cronicar al edițiilor poetice curente, iar pe terenul istoriei literare e cel mai bun cercetător al avangardei literare românești. În acest context, propria operă poetică trece într-un con de umbră, ignorată pe nedrept de critica de specialitate. Cu notabile excepții, totuși. Al. Cistelecan, expertul incontestabil al poeziei românești contemporane, îl consideră pe Ion Pop „unul din poeții cei mai relevanți ai zilelor noastre”, „un poet în continuă urcare”, iar poezia lui „are o unitate de nedesfăcut” care se grupează „parcă de la sine într o suită confesivă tot mai accentuat centrată pe arpegiul melancoliei existențiale”. Un joc interesant între poezie și realitate îl observă tânărul exegent Călin Crăciun, care observă că în opera lirică a lui Ion Pop „nimic relevant nu se petrece în realitate fără să fi fost mai înainte intuit sau cuprins, deplin ori măcar vag, ca evanescență, în poezie sau fără să treacă mai devreme sau mai târziu prin mecanismul sublimării poetice”. Iar poetul și cercetătorul literar Octavian Soviany, remarcând că „critica de întâmpinare nu i-a dat importanța pe care ar fi meritat-o” constată că „a venit momentul unei lecturi mai aprofundate” a poeziei lui Ion Pop. Bineînțeles că meseriile autorului se interpătrund, o dovadă fiind și titlul cărții.

Colaborând cu Editura Știința de mai multă vreme, în calitate de antologator, prefațator, autor de studii aprofundate sau recenzii, de data asta Ion Pop, profesorul, criticul și istoricul literar, membru titlular al Academiei Române Ion Pop, se produce în calitate de poet.
Volumul adună un florilegiu din poemele de referință selectate din cărțile de poezie ale autorului.

Volumul se adresează tuturor iubitorilor de poezie, precum și specialiștilor interesați de istoria poeziei române contemporane.
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting