Colecții și domenii
(+373 22) 73-99-83
Academicianul Ion Pop, omagiat de Știința la Rezidența literară: o seară a recunoștinței 06.09.2026

Ziua de vineri a Editurii „Știința”, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, a fost una a recunoștinței, a prețuirii și a omagiului adus academicianului Ion Pop - un autor drag și deosebit de prețios pentru editură.


Cu prilejul împlinirii a 85 de ani, poetul, criticul și istoricul literar s-a aflat, la Rezidența literară „Mateevici 79” a Muzeului Național al Literaturii Române, în compania prietenilor, a scriitorilor, a oamenilor de cultură și a numeroșilor admiratori ai operei sale. A fost o întâlnire caldă, plină de evocări, amintiri și cuvinte de apreciere pentru unul dintre marile nume ale literaturii române contemporane și pentru un intelectual care a păstrat, de-a lungul anilor, o legătură specială cu spațiul cultural de la Chișinău.

Despre vasta activitate literară și științifică a lui Ion Pop, despre contribuția sa esențială la critica și istoria literară românească, precum și despre relația sa constantă cu literatura și spațiul cultural de la Chișinău au vorbit Maria Șleahtițchi, Bogdan Crețu, Teo Chiriac, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun și Gheorghe Prini. Întâlnirea a fost moderată de Mircea V. Ciobanu.


În dialogul cu publicul, Ion Pop a evocat, cu emoție, momente și întâlniri care i-au marcat parcursul literar și intelectual, vorbind totodată despre legăturile sale cu scriitorii și cultura din Republica Moldova.


Cu acest prilej, academicianul Ion Pop a primit distincții din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova și a Editurii „Știința”, în semn de apreciere pentru contribuția sa remarcabilă la literatura și cultura română.


Întâlnirea a fost organizată de Editura „Știința” la Muzeului Național al Literaturii Române, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, ediția 2026 și a fost o întâlnire a generațiilor și a comunității literare din cele două spații românești, unite prin respectul pentru o operă intelectuală și literară de o remarcabilă amploare.

 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting