Colecții și domenii
(+373 22) 73-99-83
Editurile din Republica Moldova revin la Bookfest București 2026 cu un stand comun și peste 20 de evenimente editoriale 02.06.2026

Editurile Știința, ARC, Cartier, Prut Internațional și Cartego vor reprezenta Republica Moldova la cea de-a 19-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest București, desfășurat în perioada 3–7 iunie 2026, la Romexpo. Participarea are loc sub egida Uniunii Editorilor din Republica Moldova (UERM) și este susținută parțial financiar de Agenția de Investiții a Republicii Moldova, prin Programul BRIDGE EXPORT.


Timp de cinci zile, standul Uniunii Editorilor din Republica Moldova (C09) va găzdui peste 20 de evenimente editoriale: lansări de carte, dialoguri literare, ateliere pentru copii și sesiuni de autografe. Publicul va avea ocazia să participe la întâlniri cu scriitori, editori, traducători și critici literari din Republica Moldova și România.


Printre evenimentele importante din agenda evenimentului se numără lansarea volumului „Cărtărescu”, coordonat de Iulian Boldea, la Editura Cartier, lansările de poezie și proză contemporană organizate de Editura Prut și Cartego, precum și atelierele de lectură pentru copii organizate de Editura ARC.


Editura Știința
va prezenta noile apariții din colecția „Moștenire”, unul dintre cele mai importante proiecte editoriale de recuperare și valorificare a patrimoniului literar românesc. În cadrul Bookfest vor fi lansate volumele „Gellu Naum. Opere” (în două volume), ediție de Simona Popescu, și „Panait Istrati. Scrieri” (în două volume), ediție de Zamfir Bălan.


Recent, colecția „Moștenire” a ajuns la cel de-al 130-lea volum publicat, prin apariția ediției dedicate lui Gellu Naum - unul dintre cei mai importanți scriitori români ai secolului XX, poet, prozator și reprezentant major al suprarealismului european.


„Participarea la Bookfest este pentru noi o investiție în vizibilitatea cărții din Republica Moldova și în dezvoltarea relațiilor de colaborare cu autorii, editurile și distribuitorii de carte din România. Astăzi, aproximativ 10 edituri de la noi exportă constant carte peste Prut, iar interesul pentru autorii și colecțiile noastre este în creștere. În 2024, exportul de carte din Republica Moldova a depășit 147 de mii de exemplare, în valoare de peste 8,6 milioane de lei. Ne dorim ca prin aceste participări comune să consolidăm prezența editorilor din Republica Moldova la târgurile internaționale, să deschidem noi colaborări și să aducem literatura noastră mai aproape de publicul din România”, menționează Gheorghe Prini, președintele Uniunii Editorilor din Republica Moldova și director al Editurii Știința.


Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026 va avea loc în Pavilionul B2 Romexpo, București. Accesul publicului este gratuit.

Uniunea Editorilor din Republica Moldova

E-mail: prini_stiința@yahoo.com;

tel.: 022 73 96 16

 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting