Colecții și domenii
- Lumea vegetală/ Lumea animală
- Managementul ecologic
- Ariile naturale protejate din Moldova
- Academica
- Personalități notorii
- Гарабет Ибраиляну
- Pagini despre Basarabia
- Memoriile Basarabiei
- Antologia unui autor
- Antologia prozei scurte
- Câmpul de lectură
- Literatura din Basarabia. Început de secol XXI
- Literatura din Basarabia în secolul XX
- Literatura română din Basarabia
- Poezia românească după 1945
- Opera aperta
- Pasărea măiastră
- Strategia schimbării
- Dicţionare
- Manuale școlare și auxiliare didactice
- Enciclopedii
- Albume și cărți de artă
- Alte colecții
- Varia
Apariție editorială: Izgonirea din poezie
02.03.2020
Autorul acestui volum, Ion Mureşan este poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (Al. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic. Deşi el este autorul antologicului text „Poemul care nu poate fi înţeles”, mesajul său este limpede, plasat în cotidianul imediat, dar şi esenţializat precum licorile distilate.
Ion Mureşan reprezintă cazul rar când poetul este apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie (şi nu doar de cititorul experimentat, competent şi eficient, ci şi de lectorul inocent, care până la Mureşan încă nu a descoperit fascinaţia textului poetic). Altfel spus, el este în acelaşi timp poetul prezentului imediat şi al viitorului, întrevăzut doar virtual-ipotetic, pe care pariază critica de întâmpinare. Laureat al prestigiosului Premiu Naţional „Mihai Eminescu”, Ion Mureşan este, în acelaşi timp, autorul cel mai exigent, editând până acum doar trei volume de poezie originală (plus cam tot atâtea antologii de autor, dacă o socotim şi pe aceasta, pe care o prezentăm).
Volumul de faţă, care apare în colecţia „Antologia unui autor”, oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010).
Cartea este destinată studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor interesaţi de poezia română contemporană, dar ea se adresează şi unui public larg, iubitor de poezie autentică.
Vezi cosul
0 produs(e)