Colecții și domenii
(+373 22) 73-99-83
Apariție editorială în colecția Enciclopedii: Atlas zoologic 29.08.2026

Editura Știința anunță apariția unei noi ediții a volumului „Atlas zoologic”, semnat de Tudor Cozari, o lucrare amplă dedicată diversității lumii animale și relațiilor dintre organisme și mediul în care trăiesc.


Volumul prezintă peste 600 de specii, ilustrate prin aproximativ 1 300 de imagini color originale, oferind cititorului o perspectivă bogată asupra varietății lumii animale. Atlasul este structurat în două compartimente - „Diversitate” și „Ecologie” -, care urmăresc atât clasificarea principalelor grupe de animale, cât și adaptările, comportamentele și relațiile acestora cu mediul.


Prin caracterul său enciclopedic și bogăția materialului ilustrativ, „Atlas zoologic” poate fi utilizat atât ca sursă de informare și documentare, cât și ca instrument educațional. Lucrarea se adresează elevilor și studenților, profesorilor și cercetătorilor, dar și tuturor celor interesați de natură, biodiversitate și cunoașterea lumii vii.


Noua ediție a atlasului contribuie la apropierea publicului de patrimoniul natural și la înțelegerea importanței conservării biodiversității.


Lucrarea este publicată cu suportul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting