Noutati
Apariție editorială: Cimișlia. Ghid turistic
27.12.2021
Ghidul turistic „Cimișlia” cuprinde pagini din istoria și contemporaneitatea Cimișliei, localitate a cărei început datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea, astăzi centru raional administrativ și reședință a Regiunii de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova.
Ghidul ilustrează 20 de locuri pe care trebuie să le vizitezi dacă ajungi la Cimișlia, în topul preferințelor turiștilor aflându-se monumentul arheologic Valul lui Traian de Sus; rezervația paleontologică, monument al naturii de semnificație mondială Ravenele de la Cimișlia; așezarea pitorească Hârtopul Dacilor; Mănăstirea Zloți și Biserica Adorm...
Citește mai mult
Apariție editorială: Paul Goma. Camera de alături
24.12.2021
Ne-am obișnuit că opera literară a lui Paul Goma (Mana, Orhei, 1935 – Paris, 2020) nu poate fi privită decât în contextul disidenței sale. De la primul roman, publicat în străinătate, și până la ultimele cărți, literatura lui e pusă în ecuație cu disidența sa și cu politicul.
Dar cartea sa de debut e un fapt pur-literar și apare într-un timp în care disidența scriitorului e într-o stare mai mult latentă și e cunoscută unui cerc restrâns (după mărturiile autorului, el intenționa să debuteze cu un roman, dar recomandările au fost să înceapă cu proze de dimensiuni mici). Dar scriitorul (care publicase texte în ...
Citește mai mult
Apariție editorială: Imagologia literară. Școli, direcții, metode
10.12.2021
Autoare: Elisaveta Iovu-Macari
Lucrarea de față cuprinde o sinteză a studiilor efectuate în domeniul imagologiei literare și propune, în spațiul românesc, un suport teoretico-practic, metodologic pentru cercetările asupra textului literar din perspectivă inovatoare. Studiul oferă o panoramă a sistemului teoretic al imagologiei literare, cu prezentarea amănunțită a școlilor, teoreticienilor și practicanților reprezentativi, a metodelor specifice și a literaturii de referință.
Discursul teoretic, cu implicaţii conceptuale şi determinări din sfera naratologiei şi hermeneuticii, este structurat judicios în ...
Citește mai mult
„Caietele de la Araci” pe urmele lui Romulus Cioflec în Basarabia
06.12.2021
Ediția curentă, nr 16, a revistei de literatură „Caietele de la Araci”, publicație semestrială a Muzeului Național al Carpaților, continuă să promoveze personalitatea scriitorului Romulus Cioflec.
Prin pagini de adevărată istorie literară, recentul număr al revistei completează portretul scriitorului născut la Araci. Prin cercetările la Muzeul Național al Literaturii Române din București ale doamnei prof.dr. Luminița Cornea, istoric literar, membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, îngrijitoarea volumului: Romulus Cioflec „Pe urmele Basarabiei” cunoaștem mai multe despre viața scriitorului...
Citește mai mult
Istoricul literar Mihai Papuc: „Am repus în circuit mai mulți autori clasici și contemporani”
01.12.2021
Istoricul literar, redactorul de carte, muzeograful, publicistul și traducătorul Mihai Papuc, coordonatorul colecțiilor „Moștenire” și „Memoriile Basarabiei” ale Editurii „Știința”, a repus în circuit mai multe volume de scrieri ale unor scriitori și publiciști basarabeni, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, Mihai Papuc a menționat că, colecția „Moștenire” reunește mari scriitori clasici români, precum și scriitori aproape necunoscuți cititorului nostru, într-o aleasă și largă selecție, cuprinzând operele lor fundamentale, însoțite de studii introductive și tabele cronologice cu datele cele mai import...
Citește mai mult
Cronică de carte Pro Basarabia. Pro România în revista Convorbiri literare
01.12.2021
Recenzie pe marginea publicației: Dumitru C. Moruzi Pro Basarabia. Pro România. Scrisori deschise, ediție de Victor Durnea, 212 p., Editura Știința, Chișinău, 2021, semnată de Marius Chelaru pentru ediția de octombrie a revistei Convorbiri Literare, publicație a Uniunii Scriitorilor din România.
În colecția „Memoriile Basarabiei” a editurii Știința din Chișinău a apărut recent o ediție alcătuită de Victor Durnea, intitulată Scrisori deschise, pagini ale lui Dumitru C. Moruzi, un personaj care a fost privit, scrie Victor Durnea, mai degrabă „ca un om întors cu totul spre un trecut ideal(izat)”, Călinescu...
Citește mai mult
Descarcă oferta
Newsletter
Abonează-te la newsletterul nostru și vei primi noutăți cu tot ce se întâmplă la Editura Știința
© Copyright Editura Știința