Noutati
Noutate editorială: Iubim Basarabia Articole jurnalistice. Editoriale. Predici. Evocări, în două volume, semnate de Vasile Țepordei
31.07.2022
Ediția de față, concepută în două volume, valorifică moștenirea publicistică pe care ne-a lăsat-o preotul Vasile Țepordei, scriitor și ziarist, fondator de ziare, îndrumător cultural, considerat, datorită scrierilor sale, drept „cel mai de seamă publicist-tribun al Basarabiei românești” din perioada interbelică (1918–1944).
Volumul 1 include o parte din textele jurnalistice extrase din periodicele basarabene Studentul, Luminătorul, Cuvânt Moldovenesc, Gazeta Basarabiei, Basarabia și Raza. Antologia e însoțită de o prefață a îngrijitorului de ediție, care conturează cercul de probleme aborda...
Citește mai mult
George Bacovia. Opere, ca Moștenire, în scoarță nouă, marca Editura Știința
31.07.2022
Ediţia de față prezintă creaţia lui George Bacovia, cel mai important poet simbolist român.
Partea de poezie este redată în ordinea consacrată de volume: „Plumb” (1916), „Scântei galbene” (1926), „Cu voi...” (1930), „Comedii în fond” (1936) şi „Stanţe burgheze” (1946), la care se adaugă două cicluri de versuri intitulate, primul – de către poet: Stanţe şi versete (1949–1954), și al doilea, de către alcătuitorul ediției: Alte versete (1899–1956). Proza se constituie din două cicluri de poeme sub titlul generic Bucăţi de noapte (1926).
Alte secţiuni cuprind Publicistica și Scrisorile poetului.
Volumul e în...
Citește mai mult
Apariție editorială în colecția Moștenire: Scrieri de Nicolae Filimon
31.07.2022
Editura Știința anunță apariția volumului de Scrieri, semnate de Nicolae Filimon.
Ediția de față oferă cititorului opera lui N. Filimon în totalitatea textelor literare: proza reprezentată de romanul „Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoarici mănâncă”, reprodus după versiunea apărută în volum, în 1863, și cele mai reprezentative nuvele publicate în volumul „Mateo Cipriani, Bergamo și Slujnicarii”, apărut la București, în 1861 sau în ziarul Naţionalul. O secţiune aparte este consacrată celor mai reprezentative cronici și articole cu subiect teatral, muzical și artistic apărute în presa t...
Citește mai mult
POEZIA ROMÂNĂ ÎN BASARABIA TUTUROR VREMURILOR
14.05.2022
Recenzie de Mircea V. Ciobanu, pe marginea volumului: Antologia poeziei românești din Basarabia, (selecție, studiu introductiv și note biobibliografice de Nicolae Leahu, Editura Știința, 2021, 408 pag.) pentru Viața Românească, revista Uniunii Scriitorilor din România.
Istoria… lui Nicolae Manolescu se deschide cu un poem decupat din prima ediție românească a unui volum de poezie cultă: Poesii noo, aparținând unui „transnistrean” (în terminologie actuală), Ioan Cantacuzino, și fiind tipărită în 1790 la Dubăsari sau la Movilău. Pribeagul prinț își trăise ultimii ani, ocupându-se, inclusiv, de șlefuirea versur...
Citește mai mult
Descarcă oferta
Newsletter
Abonează-te la newsletterul nostru și vei primi noutăți cu tot ce se întâmplă la Editura Știința
© Copyright Editura Știința