Scriitorul și editorul Valeriu Stancu a prezentat la Radio Iași volumul de Scrieri ale Magdei Isanos, colecția Moștenire, Editura Știința, volum îngrijit de Aliona Grati, editat în 2016 și retipărit în 2020.

„În cunoscuta colecție „Moștenire” a editurii Știința din Chișinău, în fapt o adevărată panoramă a literaturii clasice din România ambelor maluri de Prut, a apărut, în 2016, volumul, Scrieri de Magda Isanos. Coordonatorul seriei este distinsul cercetător Mihai Papuc, iar ediția, studiul introductiv, reperele cronologice, notele, comentariile și referințele bibliografice îi aparțin Alionei Grati. De ce am invocat acest impresionant volum ce cuprinde aproape 600 de pagini? Fiincă este rodul unor documentări temeinice și e realizat cu atîta acribie, încît multe detalii despre Magda Isanos, detalii pe care nu le cunoșteam, am aflat din cuprinsul său.

Mulți critici și istorici literari o consideră pe Magda Isanos basarabeancă, unii dintre ei aduc și argumente în sprijinul afirmațiilor lor, dar viitoarea poetă, avînd, se pare, o ascendență grecească pe linie paternă, se naște, pe 17 aprilie 1916, la Iași, fiică a lui Mihail Isanos și a Elisabetei, născută Bălan, de profesie medici. La vîrsta de un an și jumătate, fetița se îmbolnăvește de poliomelită și a supraviețuit numai datorită iubirii și stăruinței cu care a îngrijit-o mama sa, dar unele din consecințele bolii aveau să se manifeste întreaga-i viață, căci, de exemplu, ea rămâne cu dificultăți la mers. Cînd copilul avea patru ani, părinții ei părăsesc Iașii, unde lucrau ca medici psihiatri la Spitalul „Socola”, și erau colegi cu Constantin Ion Parhon, pentru a ocupa posturi de medici la spitalul de boli nervoase din localitatea Costiujeni, apropiată de Chișinău. Așadar, Magda urmează școala primară în comuna Costiujeni, iar cursurile medii, la Liceul Eparhial de Fete din Chișinău, dar revine în orașul natal unde urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie însă, frecventînd în paralel și cursurile facultății de Drept a Universității Mihăilene din Iași, se fixează pe aceasta din urmă și chiar profesează pentru scurt timp în orașul de baștină ca avocat, după absolvirea facultății și obținerea licenței în drept. Ca mulți autori precoce, a debutat de timpuriu, la numai 16 ani, în 1932, în revista „Licurici” a Liceului de Băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău, cu poeziile Aș vrea un basm și Primăvara. Magda Isanos a fost admisă la facultate în toamna anului 1934, deci la numai 18 ani și, conform descrierii pe care i-o face Traian N. Gheorghiu de la revista „Însemnări ieșene”, la acea vreme tînăra arăta ca „o ființă de o rară delicatețe sufletească și trupească, avînd o sănătate șubredă, dar și o mare dorință de a trăi”.

Pe 18 septembrie 1935, se căsătorește la Chișinău cu Lev (Leon) Panteleev, dar căsnicia durează numai patru luni și jumătate, deoarece pe 31 ianuarie 1936, căsătoria s-a desfăcut prin consens. Pe 31 martie 1938 se căsătorește cu Eusebiu Camilar, scriitorul pe care-l cunoscuse în toamna anului 1936 în cercul revistei „Însemnări Ieșene”, martori ai fericitului eveniment fiind tipograful scriitorul și traducătorul George Lesnea, și avocatul Nicu Călinescu, unchiul miresei, în a cărui casă, situată lîngă Grădina Copou, poeta locuise în timpul studenției. Peste trei ani, pe 8 iulie 1941, la Spitalul „Brîncovenesc din București, se naște Elisabeta, fiica Magdei și a lui Eusebiu Camilar. În 1943, sub îngrijirea soțului autoarei, apare la Iași, la editura Institutului de Arte Grafice „Brawo” singurul volum antum al Magdei Isanos, intitulat cu dezarmantă simplitate, Poezii. În plin război, cu frontul în coasta sa, orașul natal al scriitoarei nu mai prezenta siguranță, de aceea, soții Camilar pleacă în refugiu, la sfîrșitul lunii martie, iar prima ofensivă Iași – Chișinău avea să înceapă pe 8 aprilie și să se încheie pe 6 iunie. Culmea ghinionului, chiar în noaptea de 5 spre 6 iunie, un bombardament de aviație a distrus din locuința lor ieșeană toate manuscrisele celor doi scriitori, un singur caiet cu patru povestiri fiind salvat a doua zi de o prietenă de familie, care l-a găsit prin grădina casei din strada Săulescu. Purtîndu-și mereu, ca pe o cruce a pătimirii, sănătatea precară, cu probleme pulmonare, suferind de o gravă boală de inimă, scriitoarea se stinge pe 17 noiembrie 1944, la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan, numărul 49.

Din volumele care apar postum, menționez doar Cîntarea munților, din 1945, și Țara luminii, din 1946. Trebuie spus că Poezii, singurul volum publicat în timpul vieții autoarei, conținea doar 38 de poeme, dar multe alte zeci și zeci au văzut lumina tiparului prin reviste literare, căci Magda Isanos a știut să nu-și îngroape talantul, a trăit intens în lumea literară, a ars chiar pentru creație, și și-a risipit poeziile prin toate publicațiile culturale și literare importante ale vremii. Țin să subliniez faptul că posteritatea literară a fascinantei poetese a avut șansa să fie fixată în adevărateledimensiuni axiologice ale operei prin iubirea, pasiunea și strădaniile fiicei sale, Elisabeta Isanos, ea însăși scriitoare, care s-a preocupat de valorificarea moștenirii lirice lăsate de mama ei. Am avut bucuria de a o cunoaște destul de bine pe Elisabeta Isanos în perioada în care eram redactor-șef al revistei Cronica și în biblioteca mea de suflet țin patru minunate cărți primite cu dedicație de la ea: două volume de versuri (Necuprinsele și Cântecul Soarelui) și două volume de proză (Pașaport pentru orașul de sus și Doctorul de pe comoară, ce conține povestiri, nuvele și un consistent fragment, Labirintul – Amintiri despre Eusebiu Camilar). Dacă Magda Isanos s-a stins la numai 28 de ani, Eusebiu Camilar a trăit 55 de ani și a murit pe 27 august 1965, în urma unui cancer hepatic socotit de mulți „de origine incertă și suspectă”. În luna mai tocmai făcuse o vizită în Germania de Est, la Weimar.

În încheierea notațiilor despre scriitoarea Magda Isanos, pe care mulți critici și istorici literari o consideră cea mai importantă poetă din literatura noastră, am să reamintesc una din cele mai cunoscute și mai tulburătoare creații ale sale, care îi plăcea cu deosebire doctorului Constantin Ion Parhon care, de altfel, o și cita cu diverse prilejuri:

Murim... ca mâine

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,

poate chiar mîine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atîta soare, Doamne,-atîta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri și de ploi,

cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot așa o să se plece,

mirată, peste apa care trece –

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate

găsi atîta vreme pentru ură,

cînd viața e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

și celălalt, – și-mi pare nențeles

și trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori și nu zîmbim,

noi, care-așa de repede murim.”

Valeriu STANCU, pentru Radio Iași