Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16

Lumea vegetală/ Lumea animală


Colecţia de carte „Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei” include rezultatele cercetărilor ştiinţifice complexe (taxonomice, biologice, ecologice şi corologice), efectuate pe parcursul ultimelor 5 decenii asupra biodiversităţii naturale a Republicii Moldova.
Colecţia este o ediţie originală, enciclopedică şi de popularizare a tezaurului floristic şi faunistic autohton, scrisă de către savanţi-biologi ai Academiei de Ştiinţe şi ai unor instituţii superioare de învăţământ din Republica Moldova (în total peste 50 de autori).
Lucrarea reprezintă o evaluare actuală a florei şi a faunei Moldovei, bazată pe cercetări de monitorizare ecologică de ultima oră, care au fost întreprinse în ecosistemele Republicii Moldova. Aceasta a oferit posibilitatea de a aprecia starea ecologică actuală a florei şi a faunei şi factorii ecologici care au determinat modificările respective, fapt care permite elaborarea măsurilor efective de protecţie şi folosire raţională şi durabilă a resurselor vegetale şi animale autohtone.
Colecţia este alcătuită din 8 volume, repartizate pe două serii:

Lumea vegetală a Moldovei
vol. 1.Ciuperci. Plante fără flori
vol. 2.Plante cu flori-I
vol. 3.Plante cu flori-II
vol. 4.Plante cu flori-III

Lumea animală a Moldovei
vol. 1. Nevertebrate
vol. 2. Peşti. Amfibieni. Reptile
vol. 3. Păsări
vol. 4. Mamifere


Biodiversitatea, prezentată din perspectiva autecologică şi în ordine filogenetică, este expusă, sistematic, la nivel de regn, încrengătură, clasă, ordin, familie şi specie.
Speciile reprezentative sunt descrise conform unui algoritm unic: aspectul exterior, răspândirea, habitatul, particularităţile biologice şi ecologice, rolul în natură şi în viaţa omului, frecvenţa şi factorii limitativi.
Fişele biologice, prezentate pentru fiecare specie, sintetizează parametrii statistici ai speciei respective şi pot fi folosite la crearea unor baze de date computerizate.
Dacă în „Cartea Roşie a Republicii Moldova” sunt prezentate speciile periclitate şi vulnerabile, atunci colecţia „Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei” descrie cvasiintegral flora şi fauna republicii atât din punctul de vedere al speciilor aflate în declin ecologic, cât şi al speciilor care se află într-o stare ecologică satisfăcătoare, dar au nevoie de a fi cunoscute şi protejate de întreaga societate. Anume din aceste considerente, colecţia în cauză poate fi numită „Cartea Verde” a Republicii Moldova.
Editarea colecţiei a început în anul 2003 şi a fost finisată în anul 2007. Volumul integral al colecţiei constituie 160 de coli editoriale, inclusiv material ilustrativ: 2 464 de fotografii color inedite şi 233 de desene. În total, 1 492 de pagini de carte, în care sunt descrise: 49 de specii de ciuperci, 118 specii de plante fără flori, 524 de specii de plante cu flori, 180 de specii de nevertebrate, 80 de specii de peşti, 13 specii de amfibieni, 12 specii de reptile, 201 specii de păsări, 70 de specii de mamifere.
Valoarea lucrării rezidă în îmbinarea caracterului cognitiv general cu cel metodologic şi practic, prezentând o mare parte a patrimoniului natural într-o formă sistematizată şi care va putea fi solicitată pe parcursul a cel puţin câteva decenii, cu reeditările şi actualizările de rigoare.
Colecţia se evidenţiază de alte cărţi din acest domeniu prin: forma elegantă de prezentare, riguros elaborată şi îngrijită sub aspect editorial; materialul fotografic inedit, selectat special pentru această ediţie; executarea editorial-poligrafică de excepţie; precum şi rigurozitatea sub aspect ştiinţific şi accesibilitatea pentru cititorul de orice vârstă, care se interesează de flora şi fauna basarabeană.
În acest sens, colecţia este una de unicat în spaţiul Europei Centrale şi de Est.

Lumea animală a Moldovei. Vol. 1. Nevertebrate Autori-coordonatori: Ion Toderaş, Mihail Vladimirov, Zaharia Neculiseanu
217 lei
Lumea animală a Moldovei. Vol. 4. Mamifere Andrei Munteanu, Mina Lozanu
169 lei
Lumea animală a Moldovei. Vol. 3. Pasări Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov
Lumea animală a Moldovei. Vol. 2. Peşti. Amfibieni. Reptile Tudor Cozari, Marian Usatâi. Mihail Vladimirov
169 lei
Lumea vegetală a Moldovei. Vol. 4. Plante cu flori (3) Autori coordonatori: Alexandru Ciubotaru, Gheorghe Postolache, Alexandru Teleuţă
210 lei
Lumea vegetală a Moldovei. Vol.3. Plante cu flori (2) Andrei Negru, Ana Ştefârţă, Valentina Cantemir, Gheorghe Gânju, Veaceslav Ghendov
210 lei
Lumea vegetală a Moldovei. Vol. 2. Plante cu flori (1) Andrei Negru, Ana Ştefârţă, Valentina Cantemir, Gheorghe Gânju
210 lei
Lumea vegetală a Moldovei. Vol. 1. Ciuperci. Plante fără flori Adam Begu, Ştefan Manic, Vasile Şalaru, Gheorghe Simonov
210 lei
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting