Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16

Rezistenţa antisovietică în Basarabia, 1944–1950

Author: Elena Postică Limba: Română Tipul copertei: Carte broșată Format: 130x200 mm Numarul de pagini: 240 ISBN: 9975-67-045-8
132 lei
  Este in stoc

Descrierea cartii

Despre rezistenţa antisovietică în Basarabia anilor de după război se vorbea până mai ieri în taină. După 1989, durerile tăinuite au cerut să li se întoarcă oamenilor adevăratul nume şi demnitatea. Au început să iasă în lumină numeroase materiale despre regimul totalitar comunist, instaurat în Basarabia odată cu ocuparea ei. Documentele arhivelor secrete, scoase la iveală de către cercetători, conturează tabloul oribil al deznaţionalizării şi genocidului la care au fost supuşi românii basarabeni în perioada anilor ’50. Este, de fapt, cea mai tragică perioadă trăită în secolul 20 în plan politic, economic şi cultural, ale cărei, nu transformări, ci răsturnări de valori aveau să-şi pună pecetea mutilantă pe istoria ultimei jumătăţi de secol. În baza unor materiale inedite, selectate din Arhiva Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova, Arhiva Judecătoriei Supreme şi Arhiva Naţională a Republicii Moldova, autoarea analizează cauzele care au generat fenomenul mişcării de rezistenţă, scopurile ei principale, formele şi metodele de manifestare a stărilor de spirit antisovietice, principalele procese judiciare intentate membrilor şi susţinătorilor mişcării de rezistenţă. Prin aceasta, adevărurile cărţii sunt foarte importante pentru noi şi foarte necesare generaţiilor ce vin.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting