Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Megem iar În Basarabia. Ghidati de către Duiliu Zamfirescu 16.04.2025

Duiliu Zamfirescu, cunoscut mai ales ca autor al romanului Viața la țară și părinte literar al personajului celebru Tănase Scatiu (iar însumând toate romanele-nuvelele din serialul Comăneștenilor, obținem primul ciclu de romane din literatura română (în maniera lui Zola sau Romain Rolland), are în biografia sa un episod basarabean scurt, dar consistent.


Ediţia valorifică o serie de articole ale scriitorului, diplomatului şi politicianului Duiliu Zamfirescu (1858–1922) despre Basarabia, unde fusese trimis în misiune specială la 20 februarie 1918, în calitate de Comisar General Civil și Militar al provinciei. Autorul ne oferă informaţii şi descrieri interesante cu privire la viaţa social-politică din acest spaţiu (problema naţională, chestiunea agrară, minorităţile naţionale, personalităţile reprezentative ş. a.). Reunite ulterior sub un generic comun, În Basarabia, textele au fost publicate în ziarul Îndreptarea, fondat de Duiliu Zamfirescu în aprilie 1918.


Volumul, îngrijit de Ioan Adam, este adresat cercetătorilor din domeniile istoriei, dar și unui public mai larg, inclusiv studenților și profesorilor, tuturor celor interesați de trecutul Basarabiei.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting