Ion Simuț, despre Șapte decenii de poezie română postbelică, în Cafeneaua literară
13.11.2013
Ion Simuț, despre Șapte decenii de poezie română postbelică, în „Cafeneaua literară”
Distinsul critic orădean Ion Simuț a făcut o lectură pasională, foarte personală și a scris, în revista Cafeneaua literară (nr. 10, 2023) la rubrica sa „Simptome”, o cronică onestă, fără menajamente, la monumentala antologie a lui Ion Pop „Poezia românească după 1945”.
La Editura Știința din Chișinău a apărut antologia Poezia românească după 1945, realizată de Ion Pop în 4 volume masive, primele două datate 2022, următoarele două, 2023. La Cluj, a avut loc lansarea imediat după Paști, în prezența autorului, a directorului editurii, Gheorghe Prini, a președintelui Filialei basarabene a USR, Teo Chiriac, cu participarea a trei prezentatori: Ștefan Borbély, Al. Cistelecan și sussemnatul. Așa se explică faptul că mă voi face uneori ecoul unor aprecieri ale colegilor mei.
Surprind în primul rând dimensiunile antologiei: aproximativ 2000 de pagini, în forma tipărită, distribuite în cele patru volume astfel: 1 – 455 p.; 2 – 472 p.; 3 – 612 p.; 4 – 567 p. Nu mai există o antologie de asemenea proporții pentru perioada postbelică, referitoare la toată poezia noastră de după 1945, de toate orientările, din toate generațiile și din toate spațiile geografice (exilul occidental, Basarabia, Banatul sârbesc, alături de poezia din România). Distribuția poeților în volume nu are importanță, din moment ce ordinea adoptată a fost în funcție de anul de naștere a scriitorilor (cu unele abateri care vor fi îndreptate la ediția a doua). Antologia începe, în volumul 1, cu poeții care își continuă activitatea din perioada interbelică, adică Arghezi, Bacovia, Crainic, Cotruș, Barbu, Blaga, Călinescu, Philippide și ceilalți, mai tineri atunci: Stancu, Gyr, Beniuc, Bogza, urmați de poeții generației războiului, ai Cercului Literar de la Sibiu, cei din promoția Dimov, Tudor George, poeții de la revista Steaua și proletcultiștii, cu ce au mai bun, selectiv, numai câțiva, care s-au salvat (Mihai Beniuc, Maria Banuș, Nina Cassian, Al. Andrițoiu, Ion Horea). Volumul 2 e al generației 1960, cu Nichita Stănescu în frunte (n. 1933), cu o foarte largă desfășurare de nume, până la Ana Blandiana și Gabriela Melinescu (ambele n. 1942). Volumul 3 e jumătate al șaptezeciștilor, de la Șerban Foarță la Mircea Dinescu, iar cealaltă jumătate – al optzeciștilor, de la Ioana Crăciunescu și Ioan Flora (n. 1950) la Denisa Comănescu și Radu Sergiu Ruba (n. 1954). Volumul 4 continuă cu optzeciștii, de la Al. Mușina (n. 1954) la Bogdan Ghiu (n 1958) și Grigore Chiper (n. 1959), completează cu promoțiile sau generațiile următoare: nouăzeciștii, douămiiștii, până la cei mai tineri, născuți în anii 1980, adică Ruxandra Novac, Teodor Dună, Elena Vlădăreanu, Vlad Moldovan, Claudiu Komartin și, ultimul antologat, Cosmin Perța (n. 1984). Dacă notăm că Arghezi e născut în 1880, putem conchide că antologia cuprinde poeți născuți pe parcursul unui secol, dar reflectând creația lirică din 1945 până la volume apărute în 2010-2015, limita temporală cea mai apropiată de prezent. Din 1945 până în 2015 sunt șapte decenii de poezie.
Gheorghe Prini, directorul editurii Știința, anunța că în antologie sunt cuprinși 273 de poeți (nu am verificat numărătoarea). La asemenea proporții de reprezentare ar fi exagerat să reproșăm absențe. Deși un cititor orientat în peisaj ar putea să reflecteze: dacă e X, de ce nu e și Y. Nu intru acum într-un astfel de joc, deși sunt tentat (după cum se va vedea). Pentru V. Voiculescu și Adrian Păunescu nu s-a obținut acordul moștenitorilor. Totuși, am făcut observația că lipsesc Alexandru Miran, Ovidiu Genaru, Cristian Simionescu, ultimii doi încununați cu Premiul Național „Mihai Eminescu”. S-a iscat o rumoare (în timpul lansării de la Cluj) că e imposibil să fie absenți: autorul antologiei a protestat, iar criticii prezenți au negat, declarând că sunt prezenți. M-am dumirit după ce am aflat că, pe lângă versiunea tipărită (una singură până acum, cea pe care o aveam eu ca referință), se află în circulație și versiuni electronice, cu sumare mult diferite. Editorul și autorul antologiei au confirmat că vor face completări și modificări într-o ediție viitoare. Există chiar promisiunea că va fi pusă la îndemâna doritorilor o versiune electronică mai extinsă, pentru că reducția la 2000 de pagini s-a operat în redacție din 4000 de pagini, câte avea antologia în propunerea inițială a selecționerului. Astfel încât putem spune că editura este al doilea autor al antologiei. Mai observăm un lucru: nu doar că antologia e foarte extinsă, poate chiar nefiresc de extinsă pentru o antologie, ci chiar extensibilă, devenind monumentală. Pericolul este ca în acest fel selecția, atât a numelor cât și a poemelor, să fie de o relevanță cu atât mai slabă cu cât proporțiile devin de-a dreptul fabuloase. Reflexul unei astfel de extensiuni continue provine din mentalitatea noastră că avem o poezie mare, copleșitoare ca valoare pentru orice explorator, dinăuntru sau dinafară. Nimeni (din Europa sau din lume) nu are o poezie la fel de mare, dacă nu vine cu dovada unei antologii comparabile. Mă îndoiesc însă că o editură din Occident (din Franța, din Germania sau din SUA) ar tipări o antologie de asemenea proporții, presupunând că ar avea ce aduna. Probabil că nu s-ar fi găsit nici în România o editură care să riște o astfel de faptă culturală. Impedimentele majore sunt susținerea financiară și vandabilitatea cărții. Numai Gheorghe Prini știe cum a reușit la Chișinău. Merită toate laudele. Gestul este irepetabil.
Marile merite ale lui Ion Pop sunt și ele greu de egalat. Printre ele, cel mai important derivă din calitatea de a-și estompa subiectivitatea și de a încerca o formă de echidistanță față de toate orientările poetice, grupările și sensibilitățile (lucru ce se va dovedi, până la urmă, imposibil). Antologia reflectă generos continuarea modernismului interbelic de către protagoniștii săi, persistența unor reflexe avangardiste și suprarealiste, neomodernismul șaizecist și șaptezecist, postmodernismul optzecist, douămiismul sau milenarismul, post-milenarismul (sau cum s-ar mai numi) și alte tendințe mai recente. Ștefan Borbély observa că lipsesc experimentalismul și erotismul. Limbajul sexist sau pornografic nu e promovat: ce e mai sfidător la Emil Brumaru, Angela Marinescu, Mihail Gălățanu sau Marius Ianuș (și alții) nu trece în paginile antologiei. Poate că versul cel mai scandalos din antologie aparține Rodicăi Draghincescu: „singurătatea mea și-a aruncat chiloții în stradă”. Ion Pop mărturisea că cel mai antipatic poem pe care l-a antologat e Memorialul plăcerii de Mihail Gălățanu, pentru aluzia lui ironică la Memorialul durerii. Dar despre poezia scandaloasă ar fi o discuție prea lungă: în ce măsură poate fi inclusă într-o antologie aproape academică, precum aceea a lui Ion Pop? Mai sunt și alte lipsuri. Eu aș putea adăuga că sunt absente filoane tematice definitorii pentru poezia noastră postbelică: poezia politică (nu aceea partinică sau patriotică), poezia de dragoste (diferită de poezia erotică, definită prin libertăți de limbaj), poezia religioasă.
Putem aprecia specificul și importanța unei antologii în funcție de câteva aspecte: exigența selecției, consecvența criteriului (estetic sau tematic), argumentația punctului de vedere. Prefața lui Ion Pop la antologie ne lămurește în toate privințele. Selecția sa adoptă criteriul estetic pentru toate generațiile și etapele. Situarea sa în cadrul generației 60 privilegiază în mod firesc neomodernismul, deși nu s-ar părea, după cum se arată capacitatea de deschidere spre toate orientările. Oricum, centrul de greutate al perioadei postbelice este considerat cel mai adesea în această zonă: neomodernismul generației 60. Alte aspecte pot și ele să definească o antologie. De pildă, măsura în care cititorul regăsește acolo poeții și poemele sale preferate (dacă are preferințe!) sau poemele memorabile, perpetuate de manuale sau de difuzarea publică. Regăsim astfel în antologia lui Ion Pop: Arghezi, De ce-aș fi trist?; Bacovia, Cogito; Blaga, Mirabila sămânță; Radu Gyr, Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane; Labiș, Moartea căprioarei; Radu Stanca, Corydon și Trubadurul mincinos; Doinaș, Mistrețul cu colți de argint; Ana Blandiana, Știu, puritatea; Nicolae Prelipceanu, Ce ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu; Horia Bădescu, Balada crâșmei lui Mongolu; Adrian Popescu, Arsură; Ion Mureșan, Poemul alcoolicilor. Dar lipsesc altele: Leoaică tânără, iubirea (și alte poeme de dragoste notorii) de Nichita Stănescu; Primele iubiri (partea cu Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu/ deasupra lumii sufletului meu) de Nicolae Labiș; Trebuiau să poarte un nume de Marin Sorescu (absență remarcată de Ștefan Borbély); Sînt tînăr, Doamnă... de Mircea Dinescu; Bună seara, iubito de Lucian Avramescu (poet neantologat) și probabil altele, ce vor fi identificate de alți cititori.
Cea mai delicată problemă într-o antologie de felul celei pe care o discutăm este privitoare la ierarhia valorilor, la fel ca într-o istorie a literaturii, pentru că o antologie este un instrument de istorie literară. Ce ierarhie a valorilor promovează antologia lui Ion Pop? – iată întrebarea cea mai stimulatoare. Răspunsul îl avem din spațiul rezervat fiecărui poet antologat, mai mare sau mai mic. Degeaba protestează cineva, altă modalitate de a reflecta ierarhia de valori într-o antologie nu există. Antologatorul însuși s-a arătat sceptic în privința unor astfel de socoteli, măsurători cu șublerul. Oricât ar părea de ingineresc criteriul, el reflectă cel mai bine viziunea antologatorului (uneori împotriva voinței lui) despre cele mai importante valori. Iată cum arată ierarhia generală a poeților din perioada postbelică în viziunea lui Ion Pop (lăsând la o parte poeții interbelici care își continuă activitatea după 1945): 1. (surpriză sau nu, depinde cine judecă) Mircea Cărtărescu – 24 de pagini, deci în vârful ierarhiei se află un postmodernist, nu un neomodernist; 2. Nichita Stănescu – 22 p.; 3. Leonid Dimov, Ion Gheorghe – 21 p.; 4. Cezar Baltag, Em. Galaicu-Păun (altă surpriză în eșalonul superior) – 19 p.; 5. Geo Dumitrescu (numai Câinele de lângă pod ocupă 12 p., cel mai lung poem antologat), Tudor George (pentru că scrie și el poeme prea lungi) – 18 p.; 6. Nicolae Labiș, Șt. Aug. Doinaș, Marin Sorescu, Angela Marinescu – 16 p.; 7. Aurel Șorobetea – 15 p. (nu e o surpriză colosală? E o întâmplare neprogramată); 8. Ioan Alexandru, Ion Pop, Adrian Popescu, Ion Mureșan – 14 p. (vedem unde se plasează antologatorul pe el însuși); 9. Radu Stanca, Ion Caraion, Mircea Ciobanu, Sorin Mărculescu, Dinu Flămând, Ioan Flora, Liviu Ioan Stoiciu, Radu Sergiu Ruba, Emil Hurezeanu (bine situat! Nu e aici un gest... diplomatic?) – 13 p.; 10. Mircea Ivănescu, Marin Mincu, Cezar Ivănescu, Ion Mircea, Ion Zubașcu, Al. Mușina, Paul Aretzu, Ștefan Manasia – 12 p.; 11. Constantin Abăluță, Emil Brumaru, Vasile Vlad, Nicolae Prelipceanu, Matei Vișniec, Andrei Zanca, Cristian Popescu – 11 p.; 12. Alexandru Lungu, Ana Blandiana (tocmai aici, departe de primele locuri!), Andrei Codrescu, Mariana Bojan, Ion Tudor Iovian, Marta Petreu, Mariana Marin, Augustin Pop, Simona Popescu – 10 p.; 13. Petre Stoica, Horia Zilieru, Horia Bădescu, Nichita Danilov, Viorel Mureșan, Nicolae Coande – 9 p.; 14. Matei Călinescu, Ileana Mălăncioiu (despre care câțiva devotați cred că este cea mai cea!), Constanța Buzea, Dan Laurențiu, Mircea Dinescu (numai aici?), Florin Iaru, Magda Cârneci, Ion Stratan, Virgil Mihaiu, Mircea Petean, Daniel Bănulescu, Ruxandra Cesereanu, Svetlana Cârstean, Dan Sociu – 8 p.; 15. Gheorghe Grigurcu, Traian T. Coșovei, Octavian Soviany, Aurelian Titu Dumitrescu, Bogdan Ghiu, Claudiu Komartin – 7 p. Mai departe vin tot ceilalți poeți, până la 273, cu 6, 5, 4 sau 3 pagini. Nu toți sunt poeți de pluton. Dintre cei mai tineri, vor crește viitorii poeți de excepție. Cu 3 pagini sunt puțini poeți antologați, nume din ultimele promoții. Singurul antologat cu numai 2 pagini de poezie e Adrian Urmanov, dar însoțit de cea mai lungă prezentare introductivă, de o pagină întreagă (celelalte prezentări, foarte utile, au până la o jumătate de pagină, inclusiv la Nichita Stănescu sau Mircea Cărtărescu). La fiecare categorie, de la locurile 7/8 încolo, listele mele nu sunt complete. Cine vrea poate încerca să le completeze, pentru a avea un tablou axiologic edificator. E o mare bucurie de cititor sa flanezi prin paginile antologiei lui Ion Pop! Câte poeme frumoase descoperi, poeme pe care nu le-ai cunoscut sau le-ai uitat!
Din această ierarhie generală, poate fi extrasă ierarhia pe generații, pentru doritori și cunoscători. Nu știu câte surprize de situare putem comenta la șaizeciști (se poate viziona repede tabloul de mai sus); fiecare cititor sau critic va reacționa, dacă intră în joc, în funcție de preferințele lui, care nu coincid cu ale antologatorului. Pentru ierarhia optzeciștilor, remarc diferența între primul situat, Mircea Cărtărescu (24 p.), și cel de-al doilea, Ion Mureșan (14 p.). Vin apoi pe podium cu 13 p.: Ioan Flora, Liviu Ioan Stoiciu, Radu Sergiu Ruba, Emil Hurezeanu, un echipaj de patru vâsle destul de surprinzător ca situare în primul eșalon valoric. Despre echipajul de pe locul 4, cu 12 p.: Ion Zubașcu, Al. Mușina, Paul Aretzu, nu știu ce să mai zic, dacă este omogen sau nu. Restul ierarhiei poate fi reconstituit din lista generală. În coada listei optzeciste, cu câte 4 pagini, se află: Gabriel Chifu, Aurel Dumitrașcu, Dumitru Chioaru, Petru Romoșan, Liviu Georgescu, Vasile Dan, Adrian Alui Gheorghe. Ce să zic despre Gabriel Chifu și Vasile Dan, supraevaluați la România literară, ca staruri? Că sunt nedreptățiți? Că au vecinătăți onorabile? Aici sunt poeți de pluton. O, vanitas vanitatum... Ioan T. Morar, băiat simpatic de la tinerețe până la bătrânețe, și el vedetă, mai mult ca prozator și publicist, lipsește din peisaj ca poet, adică din selecția lui Ion Pop (deși, dacă nu mă înșel, absentul zicea că a luat mai multe premii ale USR decât Nichita Stănescu; cine nu știe de ce, înseamnă că nu cunoaște viața literară de la noi și pe păpușarul din umbră, cel mai influent în urzeala premiilor; ghiciți cine e cel mai bun prieten al lui Ioan T. Morar). Nu e prezent nici barbianul Viorel Padina, din care nu se prea poate alege nimic rezistent și inteligibil, deși echipa de la România literară l-a pus pe lista celor o sută de poeți „canonici” din ultima sută de ani. Antologia lui Ion Pop include gesturi polemice și gesturi diplomatice tacite, mascate sub un aer blajin de neutralitate (valorizări îndrăznețe, situări mai modeste decât se așteaptă galeria sau descalificări). Despre unele am scris aici, pe altele îi las pe intriganți și curioși să le descopere. Ion Pop lucrează cu subînțelesuri, estompate sub aparența că nu are nimic de ascuns. Sau poate că inventăm noi acele subînțelesuri pentru a face antologia mai interesantă, bănuitori că orice transparență sau orice obiectivitate ascund ceva nemărturisibil. În orice caz, antologia, dacă știi să o citești, spune pe ocolite și ce n-ar fi vrut autorul să spună în mod direct.
O caracteristică importantă, frapantă, a acestei antologii este proporția considerabilă de echinoxiști selectați, cu următoarea ierarhie, după numărul de pagini ocupat: 1. Aurel Șorobetea – 15 p. (e o întâmplare, datorată poemelor lungi alcătuite din versuri scurte; antologatorul nu a mizat pe o asemenea valorizare exagerată); 2. Adrian Popescu, Ion Mureșan – 14 p.; 3. Dinu Flămând, Emil Hurezeanu – 13 p.; 4. Ion Mircea, Ștefan Manasia – 12 p.; 5. Andrei Zanca – 11 p.; 5. Mariana Bojan, Augustin Pop, Marta Petreu – 10 p.; 6. Horia Bădescu, Viorel Mureșan – 9 p.; 7. Virgil Mihaiu, Mircea Petean, Ruxandra Cesereanu – 8 p.; 8. Octavian Soviany – 7 p.; 9. Dan Damaschin, Aurel Pantea – 6 p. și, mai departe, spre coada listei, alții cu 5, 4 sau 3 pagini. Triumful Echinoxului în antologie era previzibil (fostul director al Echinoxului își etalează cu mândrie rezultatele școlii de literatură, are ocazia să-și pună coechipierii în competiție deschisă), dar nu mă îndoiesc că îi va intriga pe cei dinafara grupării. Ce vor zice poeții din alte centre, se vor considera la fel de bine reprezentați bucureștenii, ieșenii, timișorenii, craiovenii, brașovenii, tomitanii, reșițenii, ploieștenii, piteștenii, sucevenii, orădenii? Ce vor zice ei despre poeții clujeni, generos antologați de Ion Pop? O astfel de perspectivă regionalistă ar fi inadecvată. Dar rivalitățile geografice sau de grup nu țin cont de criteriul estetic, oricum subiectiv. O întrebare de cafenea, secundară, prost formulată plutește în aer: cine-i mai tare în poezie: Echinoxul sau Cenaclul de Luni? Nicolae Manolescu în Istoria... sa s-a pronunțat clar în favoarea alor săi, subestimând poezia echinoxistă. Ion Pop ripostează în antologia sa cu contra-argumente puternice în favoarea echinoxiștilor, valorizându-i în același timp generos pe lunediști. Însă această polemică nu există la vedere în antologia lui Ion Pop, deși s-ar putea ca, totuși, să nu fie inventată de mine.
Mai am de remarcat câteva aspecte îmbucurătoare. Sunt generos antologați poeții din exil: Aron Cotruș, Alexandru Busuioceanu, Horia Stamatu, Ștefan Baciu, Ion Caraion, Alexandru Lungu, Miron Kiropol, Gabriela Melinescu, Andrei Codrescu, Andrei Zanca, Liviu Georgescu. Din Banatul sârbesc îl avem pe Petru Cârdu. („Sârbul” Ioan Flora s-a naturalizat bucureștean.) Apoi, poeților basarabeni li se rezervă un spațiu considerabil. Presărați printre ceilalți poeți români (din România sau din exilul occidental), în ordinea anilor de naștere, versurile poeților basarabeni capătă o notă firească de naturalețe printre colegii de generație, deși au fost priviți cel mai adesea separat, ca din altă lume. Ierarhia lor merită și ea consemnată, reținută și analizată: 1. Emilian Galaicu-Păun – 19 p.; 2. Arcadie Suceveanu – 11 p.; 3. Victor Teleucă, Eugen Cioclea – 10 p.; 4. Grigore Vieru (mi se pare declasat), Leo Butnaru – 9 p.; 5. Nicolae Dabija – 8 p.; 6. Nicolae Esinencu, Leonida Lari, Nicolae Popa – 7 p.; 7. Nicolai Costenco, Liviu Damian, Andrei Țurcanu, Teo Chiriac, Nicolae Leahu, Dumitru Crudu – 6 p.; 8. Anatol Codru, Ion Vatamanu, Vasile Gârneț, Grigore Chiper, Maria Șleahtițchi – 5 p. Mai sunt incluși: Gheorghe Vodă, Mihai Ion Ciubotaru, Dumitru Matcovschi și alții, mai tineri, până la 43 de poeți basarabeni din totalul de 273 câți are antologia. Unii dintre criticii și cititorii din România nu cunosc nici numele multora dintre poeții basarabeni, ce să mai vorbim de poezia lor!
Antologia lui Ion Pop le face dreptate basarabenilor, marginalii dinafară, după cum le face dreptate și marginalilor dinlăuntru, din țară, fie că sunt departe de centru, fie că nu fac parte din grupări ofensive: Marcel Mureșeanu, Dușan Petrovici, Dumitru Mureșan, Eugen Dorcescu, Mihai Cantuniari, Șerban Codrin, Radu Ulmeanu, Paul Aretzu, Octavian Doclin, Ion Tudor Iovian (generos valorizat), Aurel Dumitrașcu. Care autor de antologie i-ar fi inclus pe toți? Nu-i mai puțin adevărat că această problemă a marginalilor deschide o listă care ar putea fi continuată cu: brașoveanul Constantin Crețan (talent excepțional, descoperit și poate că nu uitat de Alex Ștefănescu), piteșteanul Virgil Diaconu (liniștit integrabil între primii 200 din cei 273 aleși), orădenii Lucian Scurtu (mult peste figurantul Traian Ștef) și Ioan F. Pop (la fel de bun poet ca tizul lui, Ioan S. Pop, dar, bineînțeles, altfel), botoșănenii Stelorian Moroșanu și Petruț Pârvescu (merită să fie citiți!), jianul Spiridon Popescu (cu o inteligență soresciană a poemului) – dintre cei pe care i-am citit și m-au convins de valoarea lor. Ni-i putem imagina și pe aceștia (și pe alții) ca prezenți într-o antologie atât de generoasă, deschisă și receptivă, exploratoare în toate direcțiile, tradiționale, moderniste, neomoderniste, postmoderniste și post-postmoderniste, pe care nu mai știm cum să le numim.
Pentru un spirit mai exigent, această antologie poate părea prea extinsă. Ar fi fost util, în final, un indice de nume al poeților antologați. La o a doua ediție, antologia se va revizui cu adaosuri, care vor strica un pic socotelile noastre. Vor fi, cu siguranță, pagini adăugate (și poeți, și poeme), nu vor fi eliminate pagini. Dar să lăsăm deoparte obiecțiile de prea mare generozitate. Poezia română postbelică merită un astfel de monument. Unele nume selectate sunt de umplutură (cel puțin 50 din 273), un fel de mortar care face să se lege pilonii de susținere și cărămizile cu adevărat importante într-o construcție de rezistență. Să ne bucurăm că această antologie există și că apariția ei a fost posibilă. Alta, de asemenea dimensiuni, nu vom mai vedea (imprimată!) în această viață. Să-i facem un loc privilegiat în biblioteca noastră.
