“Scrieri” de Magda Isanos în “România Literară” (nr. 32 (29/07/2016 - 04/08/2016)

Cronica ediţiilor: O poetă de recitit: Magda Isanos de Răzvan Voncu
http://www.romlit.ro/o_poet_de_recitit_magda_isanos

Magda Isanos, Scrieri, ediţie, studiu introductiv, repere cronologice, note şi comentarii, referinţe bibliografice de Aliona Grati, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2016, 563 pag.

Plasată de Mihai Cimpoi în cadrul „orei stelare”, adică al interbelicului basarabean, Magda Isanos face parte, în realitate, din altă generaţie literară. Debutând editorial în 1943, cu volumul Poezii, ea aparţine „generaţiei pierdute”, alături de albatrosişti, de Cercul Literar de la Sibiu şi de suprarealiştii din cel de-al doilea val.

O apropie de aceştia nu numai anul şi împrejurările debutului, ci şi afinităţile de stânga (a fost căsătorită cu uitatul, azi, Eusebiu Camilar) şi, mai ales, o sensibilitate exacerbată de război. În cazul ei, o boală gravă, care avea să o răpună la numai 28 de ani, a constituit un catalizator al acestei sensibilităţi, producând o poezie gravă, neliniştită, sfâşiată între tentaţia interiorizării şi nevoia de confesiune publică.

Afinităţile comuniste, relaţia cu Eusebiu Camilar – un corifeu al anilor ’50 –, ca şi certitudinea că, nemaifiind în viaţă, nu mai putea provoca probleme politice, au făcut ca opera poetei să nu fie uitată de editori, după decesul prematur, survenit în 17 noiembrie 1944. A fost constant reeditată până în 1989 (ultima dată, în 1988) şi nu au lipsit nici exegezele, mai mici sau mai mari, semnate de nume ca Al. Piru, Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Horia Bădescu, George Ivaşcu, Victor Felea. În Basarabia, unde Magda Isanos şi-a petrecut o parte din viaţă, opera ei a cunoscut o adevărată resurecţie după dezmembrarea Uniunii Sovietice: critica basarabeană a văzut în ea, pe bună dreptate, o poetă valoroasă, prin care provincia a făcut parte integrantă din literatura română, cea „unică şi indivizibilă”, cum spunea G. Călinescu.

Din păcate, mutaţiile survenite în cultura noastră după 1989 nu au avantajat circulaţia operei Magdei Isanos, care, în pofida resurecţiei trans-prutene, a trecut, încetul cu încetul, în istorie. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu moştenirea literară a unui alt mare suferind din deceniul al patrulea, M. Blecher, exegezele din opera sa s-au rărit binişor, ediţiile, la fel (cea mai recentă, îngrijită de Elisabeta Isanos în 2013, a trecut absolut neobservată), iar numele poetei nu mai circulă decât în „cercurile strâmte” ale istoricilor literari.

În acest context nu foarte favorabil, cercetătoarea Aliona Grati şi-a asumat misiunea de a îngriji o nouă ediţie ştiinţifică din opera Magdei Isanos, care să conţină, pe cât posibil, opera integrală. Adică, pe lângă poezia antumă şi postumă, şi proza, publicistica şi lucrările scrise în colaborare cu Eusebiu Camilar, precum şi un întins corpus de corespondenţă.

Scopul noii ediţii este, fireşte, acela de a încerca o repunere în circulaţie, măcar la nivelul publicului specializat, a operei Magdei Isanos – stimulând mai buna ei cunoaştere şi, cu ajutorul aparatului critic, şi mai buna ei înţelegere. Fără să conţină vreo noutate – ediţia nu este lucrată după manuscrise, ci după ediţiile anterioare – relevanţa volumului de Scrieri stă în completitudinea sa. Pentru prima dată, după cum semnalează editoarea, sunt puse alături de opera personală a Magdei Isanos şi cele două lucrări scrise împreună cu Eusebiu Camilar: piesa în 4 acte Focurile (dramatizare a romanului Crăişorul de Liviu Rebreanu) şi traducerea cărţii lui Leonid Soloviov, Minunata istorie a lui Nastratin Hogea. De asemenea, o bogată iconografie ilustrează cadrul de epocă al copilăriei şi adolescenţei poetei, petrecute la Chişinău.

Împreună, textele dau o imagine mai amplă şi, spun eu, mai apropiată de adevăr a personalităţii celei plecate prea devreme din viaţă şi din literatură. Magda Isanos face parte, alături de un Blecher sau de un Labiş, nu din galeria promisiunilor, ci din cea a certitudinilor frânte de un destin inclement. A fost un autor precoce, care a debutat la 16 ani în revista „Licurici” şi a continuat să scrie şi să participe la activitatea cercurilor şi revistelor literare din Chişinău şi Iaşi, în liceu, apoi în facultate. Pentru cineva cu o sănătate atât de şubredă, a lăsat o operă destul de întinsă şi de variată, care atestă curiozitatea ei intelectuală şi devotamentul pentru literatură. În special postumele – versuri şi proză – semnalează începutul unor metamorfoze artistice care puteau face din Magda Isanos o autoare importantă (desigur, dacă facem abstracţie de contextul nefavorabil în care aceste transformări s-ar fi produs, şi anume anii ’50).

Ediţia Alionei Grati compensează prin organizare, aparat critic şi rigoare filologică, deficitul de noutate. Bazânduse, în mare parte, pe ediţiile anterioare ale Elisabetei Isanos – ale cărei contribuţii sunt anunţate cu probitate –, cercetătoarea de la Chişinău s-a concentrat asupra corectitudinii reproducerii textului, a organizării operei şi a relevanţei critice. Se vede că, înainte de a începe ediţia, a studiat opera poetei, structura volumului de Scrieri fiind dictată nu numai de considerentele filologice, ci şi de o cunoaştere din interior a universului de creaţie al Magdei Isanos. Opţiunea pentru o ediţie, pe cât posibil, integrală a fost rezultatul acestei reflecţii critice asupra operei, care a determinat-o pe Aliona Grati să ne propună o Magda Isanos in the making, în locul imaginii consacrate de reeditările parţiale din anii ’50-’60. După cartea lui Horia Bădescu, Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, din 1975, volumul de faţă este cea mai substanţială contribuţie la cunoaşterea din interior a creaţiei poetei moldave.

Evident, o porţiune însemnată din Scrieri revine poeziei. Este meritul ediţiei Alionei Grati de a face ordine în structura unei opere care, apărând postum în cea mai mare parte, poate crea confuzii. Astfel, editoarea a împărţit poezia folosind mai multe criterii, ţinând cont de statutul complex al textelor care o alcătuiesc. Mai întâi, ediţia a reprodus cele trei volume care, într-un fel sau altul, au avut o legătură cu intenţiile Magdei Isanos: Poezii, din 1943, singurul volum antum, respectiv, Cântarea munţilor (1945) şi Imnuri pentru pământ (1946), care, apărând la puţin timp după moartea autoarei, vor fi fost gândite, mai mult sau mai puţin, de ea. Lor li se adaugă poemele apărute în periodice, între debutul din 1932 şi 1948, poemele postume publicate pentru prima dată în ediţia lui Marin Bucur din 1964, cele publicate prima dată în ediţia Margareta Husar din 1988, precum şi antumele care nu au intrat în nici un volum. În fine, beneficiind de contribuţiile anterioare ale Elisabetei Isanos, ediţia ne oferă şi un număr de 14 inedite, rămase printre manuscrisele Magdei Isanos.

Proza este adunată din diverse publicaţii. Unele au apărut antum, în revistele anilor ’40, dar s-au bucurat mai puţin de atenţia criticii. Altele sunt postume, Poarta din oglindă fiind publicată de Aliona Grati după un facsimil primit de la Elisabeta Isanos.

Publicistica, la rândul ei, a văzut lumina tiparului tot în revistele epocii. Este, evident, compozită: unele texte sunt confesiuni literare şi intelectuale, altele sunt texte de atitudine civică, în timp ce o a treia categorie se compune din cronici de carte (inclusiv una, interesantă, la Enigma Otiliei). În special publicistica din perioada de după 23 august 1944 alimentează afirmaţiile unor istorici literari, conform cărora, dacă ar mai fi trăit, Magda Isanos ar fi evoluat în sensul unei „angajări” ferme în direcţia noului regim.

Corespondenţa, cunoscută dintr-o lucrare mai veche a Elisabetei Isanos, rotunjeşte ediţia şi o deschide către cercetătorul dispus să revină la această poetă demult dispărută, întrucât ne descuie poarta universului intim. Scrisorile către soţul Eusebiu Camilar conţin detalii referitoare la atmosfera anilor de război şi la relaţiile din grupul tinerilor „de stânga”, dintre care unii vor deveni luciferii realismului socialist. Iaşii războiului sunt dominaţ i, literar, de personalitatea lui G. Călinescu, pe care poeta îl urmăreşte cu gândul şi după ce criticul se mută la Universitatea din Bucureşti. Corespondenţa se încheie la fel de brusc ca şi opera de ficţiune, lăsându- ne cu sentimentul unei mari pierderi a literaturii române.

Avem în ediţia Alionei Grati o contribuţie editorială de primă mână la recuperarea unei poete interesante, cu multe note care anunţă, surprinzător, poezia de mai târziu a echinoxiştilor.