Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Apariție editorială în colecția Moștenire: Scrieri de Pan HALIPPA 31.05.2021

Editura Știința anunță apariția volumului de Scrieri, semnate de Pan Halippa.

Ediție de Mihai Papuc și Ion Negrei. Studiu introductiv de Alexandru Burlacu.

Pan Halippa a fost un cunoscut om politic, poet, publicist, traducător, editor de ziare și reviste, unul dintre cei mai importanţi promotori și militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia. Preşedinte al Sfatului Ţării care a votat Unirea de la 27 martie 1918. Membru corespondent al Academiei Române. A colaborat cu revista Viaţa românească, în care a publicat în 1912 o serie de „Scrisori din Basarabia”. Ediţia de faţă adună într-o selecție largă scrierile literare și cele de orientare cuturală ale lui Pan Halippa, distribuindu-le în două compartimente distincte: Poezie și Scrieri în proză. Primul comaprtiment cuprinde poezia din volumul „Flori de pârloagă” (Iași, 1921) și cea din periodicele timpului, inclusiv traducerile, iar cel de-al doilea – o selecție din textele de publicistică culturală, din discursurile, articolele-program, conferințele publice, recenziile, consemnările, memoriile și evocările scriitorlui.


La Addenda sunt reproduse pagini dintr-o colecție de folclor a lui Pan Halippa, cercetată și valorificată pentru prima oară la începutul anilor '90 ai secolului XX.

Volumul e însoțit de un studiu introductiv și un tabel cronologic, întocmit în baza materialelor mai mult sau mai puțin cunoscute, dar și unele inedite, precum și de o secțiune de Iconografie, care completează simțitor informația despre viața și opera lui Pan Halippa.

Cartea este adresată tuturor cititorilor interesaţi de istoria naţională, modernă şi contemporană, de literatura (poezia şi publicistica) română interbelică din Basarabia.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting