Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Ziua Mondială a Poeziei la Ipotești 24.03.2025

În acest an, pe 20 – 21 martie, Editura Știința a fost partenerul Memorialului Ipotești-Centrul Național de Studii „MIhai Eminescu” la acțiunile dedicate ZILEI MONDIALE A POEZIEI.


Am avut întâlniri, dezbateri, recitaluri la liceele din Botoșani, Dorohoi, Darabani, Șendriceni, am făcut donații de carte pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Botoșani), Colegiul „Grigore Ghica” (Dorohoi), Colegiul „A.T. Laurian” (Botoșani), precum și pentru Memorialul Ipotești. Am avut recitaluri la restaurantul Wenge Bistro” și la Uvertura Mall; am dezbătut teme de interes cultural, precum „De la manuscris la carte. Poate fi poezia o afacere?”. Au fost organizate expoziții stradale și acțiuni gen Poezia în autobuz. Poeții și editorii au fost victimele unui interesant maraton de interviuri fulger „Sppeed dating literar”, cu cei mai tineri jurnaliști posibili. Cu titlu de improvizații colegiale, am fost oaspeții Galeriei de Arte Botoșani și ai Reprezentanței Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România; am privit împreună cu alți invitați un meci de fotbal în superba aulă a Bibliotecii Centrului de Studii „Eminescu”, am beneficiat de o excursie ghidată prin Botoșani și de o alta, la Memorialul „Eminescu”...


O autentică ZIUA POEZIEI. Mai exact, ZILE ȘI NOPȚI ALE POEZIEI

 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting