Noutati
Aparitie editorială în colecția Moștenire. Două volume de Opere semnate de Alexandru Macedonski
16.04.2025
Editura Știința anunță completarea colecției Moștenire cu două volume de Opere, îngrijite de Paul Cernat - seria Alexandru Macedonski.
Poet al rondelurilor, al vastelor poeme cu „nopți” romantice, dar și al probelor de condei în manieră simbolistă, Alexandru Macedonski este scriitorul care a impus, metodic și insistent, spiritul modern în poezia românească. Înainte de interbelicii moderniști și avangardiști, prefigurând o nouă paradigmă a viitorului (unul dintre eseurile sale exponențiale se intitulează „Poezia viitorului”), contemporan cu romanticul Eminescu, manifestându-se inclusiv ca poet romantic (No...
Citeste mai mult
Ziua Mondială a Poeziei la Ipotești
24.03.2025
În acest an, pe 20 – 21 martie, Editura Știința a fost partenerul Memorialului Ipotești-Centrul Național de Studii „MIhai Eminescu” la acțiunile dedicate ZILEI MONDIALE A POEZIEI.
Am avut întâlniri, dezbateri, recitaluri la liceele din Botoșani, Dorohoi, Darabani, Șendriceni, am făcut donații de carte pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Botoșani), Colegiul „Grigore Ghica” (Dorohoi), Colegiul „A.T. Laurian” (Botoșani), precum și pentru Memorialul Ipotești. Am avut recitaluri la restaurantul Wenge Bistro” și la Uvertura Mall; am dezbătut teme de interes cultural, precum „De la manuscris la carte. Poa...
Citeste mai mult
FARMECUL ERUDIȚIEI INTELIGENTE. Cronică de carte Știința în Viața Românească
18.03.2025
Recomandare de lectură în revista Viața Românească, nr. 2 / 2024. Criticul literar Tudor Urian semnează în acest număr o cronică atentă și nuanțată la volumul lui Eugen Lungu, Memorie și ficțiune: Sinteze, întâmpinări, reacții (Editura Știința, Chișinău, 2024).
Un titlu dens, care adună în paginile sale reflecții critice și eseuri despre literatura română (și nu numai), așa cum doar Eugen Lungu știe să le construiască – cu finețe intelectuală, cultură solidă și spirit polemic. Un volum esențial pentru cititorii interesați de dialogul dintre memorie și ficțiune în literatura contemporană.
Citește cr...
Citeste mai mult
Emilian Galaicu-Păun - cronică în revista Moldova la Băiatul cu un trandafir pentru mama
06.03.2025
În primul număr din acest an al revistei Moldova, Emilian Galaicu-Păun reproduce, în rubrica sa CARTE DIEM, cronica la volumul lui Nicolae Vieru Băiatul cu un trandafir pentru mama (Editura Știința, 2024), apărut în colecția „Antologia prozei scurte” — cu un rezumat inclus în limba engleză.
Pe 4 noiembrie curent (recte: 2024), prozatorul Nicolae Vieru (4 noiembrie 1947 – 3 martie 1995) ar fi împlinit 77 de ani. De aproape trei decenii nu mai este printre noi. Iată-l însă revenind în prim-plan cu volumul Băiatul cu un trandafir pentru mama, apărut la Editura Știința, în seria „Antologia prozei scurte”, 20...
Citeste mai mult
Apariție editorială: Copacul care ne unește. Nicolae Esinencu
21.02.2025
Copilul teribil al literaturii române din Basarabia, Nicolae Esinencu este cel mai spectaculos autor de aici, dar poate și din toată literatura română, în toate genurile: poezie, proză, teatru. A considerat cărțile sale drept realizări care îl vor reprezenta și după moarte, notând pentru eternitate un memorabil testament: „La moartea mea, pe pernuțe, în loc de distincțiile pe care le-aș fi putut avea, aș zice să-mi fie purtate cărțile mele pe care le-am scris și cu care mi-am împărțit viața”.
Anatol Moraru, postfațatorul cărții, menționează: „Criticii literari au remarcat că Esinencu a îmbrăcat succesiv în l...
Citeste mai mult
Un articol, ca avanpremieră editorială
19.02.2025
În acest an, Editura Știința va scoate de sub tipar ediția Ion Barbu Opere, cu un studiu introductiv de Bogdan Crețu. Observator cultural publică un fragment din acest studiu:
Ion Barbu: ideologia „suveranistă“ a Isarlîkului și adeziunea la Mișcarea Legionară
Ciclul Isarlîk din volumul-cult Joc secund (1930) pare a conține partea care deocamdată a rezistat cel mai bine din opera lui Ion Barbu. Imitată repetat (de Cezar Baltag, Gabriela Melinescu, Leonid Dimov, ca să-i numesc pe cei mai notorii), ea atrage și azi exact prin ceea ce autorul detesta cel mai mult: prin exotism și pitoresc. Titlul a...
Citeste mai mult
Descarcă oferta
Newsletter
Abonează-te la newsletterul nostru și vei primi noutăți cu tot ce se întâmplă la Editura Știința
© Copyright Editura Știința