(+373 22) 73-96-16
Preot și profesor 27.07.2020

Revista România Literară publică în ultima sa apariție o cronică semnată de Mircea Anghelescu, cu referire la Volumul Paul Mihail, Reconstituiri. Jurnal. Corespondență, ediție îngrijită de Zamfira Mihail și Mihai Papuc, Prefață de acad. Șt. Ștefănescu, Notă asupra ediției de Mihai Papuc, Ed. Știința, Chișinău, 2018, 410 pag.


„O binemeritată operă de reconsiderare face Editura Știința din Chișinău publicând un volum documentar închinat cunoscutului om de cultură din Moldova de peste Prut: preotul profesor Paul Mihail (1905-1994). Istoric al culturii și al cărții din țară și mai ales din Basarabia, cunoscut prin volumul Tipărituri românești în Basarabia de la 1812 până la 1918, apărut în 1940, profesorul Paul Mihail și-a publicat principalele sale lucrări abia în anii senectuții adânci: Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia și Bibliografia tipăriturilor românești din Basarabia, din 1992, respectiv 1993. Sunt opere de mare valoare într-un domeniu care a fost sistematic combătut de vremelnice administrații pentru care cultura românească din Basarabia nu era o prioritate, dacă nu mai mult decât atât: dar bibliografiile și cercetările documentare sunt destinate specialiștilor. Cartea recent apărută, compozită în alcătuirea sa, vorbește infinit mai bine cititorului obișnuit, care este curios să cunoască substanța și, în același timp, istoria și chiar aventurile puțin cunoscute ale culturii românești și ale oamenilor care au apărat-o într-un spațiu atât de frământat de vremuri.


Scrise toate de preotul și profesorul Paul Mihail, textele volumului sunt cuprinse în trei mari capitole: Reconstituiri, grupate în general în jurul unui subiect precis definit, Jurnal (un jurnal din anii războiului 1940-1944) și Corespondența autorului cu locuitorii satului natal Cornova, localitate cunoscută și pentru anchetele dialectale și sociologice desfășurate în anii treizeci de echipele profesorului Gusti, care a nutrit bogate publicații și încă mai nutrește, cum este volumul de comunicări din 2006, coordonat de dr. Vasile Șoimaru, intitulat Născut la Cornova și dedicat – cui altcuiva? – profesorului Paul Mihail. Amplul capitol dedicat Reconstituirilor începe cu câteva dense Pagini autobiografice care consemnează pentru familia sa evenimentele vieții, dar au și un rol propedeutic implicit: „Doresc ca aceste pagini să fie o urmă lăsată de un fiu al ramurei răsăritene a Moldovei… și a unui preot ce a trăit în România Mare și nu s-a mai putut întoarce în pământul natal”.


Documente im ­portante și ade ­sea zgu duitoare asupra vieții autorului, mediului familial și asistența – sau lipsa de asistență – a autorităților dinainte de ultimul război, sunt consemnate cu minuție după mintea copilului care își amintește episoade domestice din primii ani de viață care conturează o existență obișnuită într-un sat obișnuit. „Mă jucam singur în colbul din mijlocul drumului sau cu ciocălăe pe cuptor din care făceam fântâni. Adunam surcele și vreascuri în ogradă, măturam prin casă, păzeam harbuzăria, care erau bostanii din șesul ogrăzii…”. Viața zbuciumată, mărturia directă asupra unor evenimente istorice, episoadele povestirii au nu numai valoare documentară: darul povestirii și sentimentul participării care te asociază lecturii fac din aceste amintiri un text de literatură autobiografică. În pofida impactului deosebit pe care trebuie să-l fi avut asupra copilului acest trist eveniment, amintește fără nici un detaliu sinuciderea tatălui când el era de șapte ani; la fel, trece fără comentarii peste cei „patru ani strein în orfelinatul cu zidurile reci și goale de la mănăstirea Hârjauca”, peste „spaima” Primului Război Mondial și seceta care i-a urmat: toate i-au lăsat în suflet „umilințe, singurătate și sărăcie. N-am cunoscut jocul, bunătate și odihna. Am rămas pentru toată viața sfios, modest, grijuliu, speriat și lipsit de îndrăzneală”.


Treptat, însemnările devin interesante prin relațiile care se leagă de destinul unei întregi familii de preoți, care își ținea tradiția și consemna evenimentele ei: tatăl său era a opta generație de preoți, „cel dintâi fiind ierei Mihail, la 1688, răzăș în Ciuciulea, ținutul Iași”. Povestea celor din familie este povestea satului și a căilor care erau accesibile tinerilor săteni: după câteva clase la Seminarul Teologic din Chișinău, la optsprezece ani tatăl său a fost numit învățător și „dascăl bisericesc” la Cornova, unde a rămas, s-a însurat și în casa lui „a luat ființă prima școală începătoare pentru sat, dascălul fiind și cel dintâi învățător. Era o școală bisericească. În ea se învăța scrisul, cetitul, număratul, cântul și legea Domnului”, iar „învățătura se făcea fără plată pentru învățător, în dorința numai de luminare a poporului și de întărire a credinței creștine”. Mai târziu aflăm și cam care era înzestrarea școlii. „Școala aceasta după cinci ani s-a strămutat într-o casă a bisericii, cu o odaie mare și una mică pentru bibliotecă și cancelarie, amenajate tot de dascălul Iustin cu sprijinul satului”.


Unul dintre punctele de interes ale cărții constă în descrierea amănunțită a detaliilor vieții și lucrurilor dintr-un sat izolat cum era Cornova înainte de interbelic, „fără șosele și drum de șleah”, la 65 km. de capitala județului, de pildă locuința: „Din tinda fără pod intrai în odaia locuită, podită cu scânduri, cu divan lat, sobă mare și cuptor. În vatra cu focul continuu erau oale și ulcele de lut și de schijă, pirostriile și ceaunul. Hornul mare cu prichici avea cotlon, iar mai sus trihornul în care erau străchinile, lingurile de lemn și melesteul. Cuptorul avea gurariu de tablă și vătrar și mama săptămânal cocea mălai, pâine, alteori colaci și vărzare, după care usca popușoiul…”. Descrierile și enumerările continuă pe pagini întregi, cu lucruri și cuvintele care le numesc, în bună parte necunoscute, dar sugestive și pline de poezie: „Gospo ­dăria mamei era alcătuită din două case, sarai, sâsâ ­iac, poiată pentru păsări și gogineață”, dar casa era de lut, acoperită cu șindrilă, iar pe vatră focul ardea încontinuu. Nu lipsea după grindă „nănășica”, vărguța de vișin „pentru domolirea obrăzniciilor copiilor”. Între alte încăperi și unelte, deasupra beciului, era cladovca, încăperea păstrătoare a „budălăului cu cenușă pentru spălat, a formelor și tăvilor pentru pâine, covețile, săpile și alte unelte. Era odaia de vară a dădacei Paraschiva și locul pentru scoaterea puilor primăvara”.


În afara paginilor autobiografice care intră cu fruntea sus în categoria „amintirilor din copilărie”, cartea mai conține și alte însemnări despre persoane cunoscute, despre viața destul de complicată pe care o aveau funcționarii de diferite origini și obediențe în acele vremuri foarte grele (autorul amintește cu emoție legitimă și de sinuciderea unui eminent tânăr cărturar, concentrat militar, care a fost lovit de un ofițer și s-a considerat dezonorat), despre eforturile de a orga ­niza viața culturală din Chișinău și a publica do ­cumentele prețioase din trecutul Basarabiei. Relata ­rea amănunțită despre par ­ticiparea sa la lucrările echipei însărcinate cu redactarea monografiei satului Nișcani din județul Lăpușna, în 1936, este o oglindă epică a unei activități de mare importanță și practic necunoscută de marea majoritate a vechilor regățeni pentru a păstra caracterul local, românesc, al unei comunități cu vechi tradiții și viață proprie: această viață proprie, care a răzbătut prin numeroase persecuții și neînțelegeri – inclusiv din partea autorităților românești din perioada interbelică – sunt înfățișate cu vervă de povestitor și cu implicarea firească a unui vechi luptător. Mărturiile sunt completate prin realizarea unor portrete individuale de personalități basarabene contemporane autorului, în care silueta fiecărui personaj este profilată prin caracterizarea din titlu. Avem astfel în această carte profilele puțin șarjate ale unui „preot lucrător obștesc”, „preotul dirijor”, „preotul tipicar”, „preotul tipograf”, „preotul misionar” etc., autorul dovedind astfel nu doar talentul de evocator, de povestitor, pe care l-am pomenit, ci și de portretist.


Însușirile epice ale povestitorului sunt confirmate în paginile următoare care cuprind notițe zilnice din perioada războiului, începând în 4 ianuarie 1941 cu o constatare teribilă: „A trecut anul cel mai nenorocit din istoria neamului românesc”, adică anul de după Diktatul de la Viena prin care ni se răpea Transilvania de Nord. Din păcate, constatarea părintelui Paul Mihail a fost întrecută de evenimentele care au urmat, și nu e nevoie să reamintesc toate violențele și ororile pe care le-a adus războiul, cu ocupația sovietică și toate dramele care au însoțit-o. Alături de activitățile culturale din refugiu (o conferință despre Datinile în viața poporului român la manufactura de tutun din Iași), de activitatea științifică-bibliografică și de lecturile demne de menționat (la 22 ian.1941 notează: „Cu multă plăcere și interes am citit Viața lui Ion Creangă de G.Călinescu”) trebuie menționată stăruința preotului de a-și păstra credincioșii și chiar de a reveni pentru a-i converti pe agresori: „În predici îndemn lumea creștină să fie gata pentru a putea reîncreștina pe comuniștii din părțile Basarabiei și Rusiei” (p.178).


Consemnările părintelui Paul Mihail, emanând dintr-o experiență de-o viață petrecută numai în avanposturile culturii, credinței și vieții naționale, sunt scrise cu autentic har de povestitor, după cum dovedesc citatele oferite mai sus. Mai prețioasă încă este temelia morală pe care se ridică exemplul vieții și activității sale.”

Mircea Anghelescu

România literară nr. 29-30/2020

 
Descarcă oferta

Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Atlas zoologic de Tudor Cozari
Fizică. Culegere de problem... de Mihai Marinciuc, Vladimir Gheţu, Mircea Miglei, Miron Potlog
Limba română. Lecturi liter... de Maria Buruiană, Aurelia Ermicioi, Silvia Cotelea
Newsletter
© Copyright 2015 Știința
Developed by WebConsulting