Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Noutăti editoriale. O escală Iaşi - Chişinău pe ruta poetică Paris - Moscova 23.06.2020

În cunoscuta colecţie „PoeMondia” coordonată de Valeriu Stancu consemnăm apariţia a două noi antologii de autor (editurile CronEdit & Editura Stiinta):Sala de aşteptare de Evgeny Bunimovich și Les Cordes de la vie/ Corzile vieţii de Sylvestre Clancier

Prima dintre ele, Sala de așteptare, este o culegere de poezii semnate de Evgeny Bunimovich, traducere și îngrijire de Valeriu Stancu

„Poet (rebel, tulburător, inspirat, năvalnic), ziarist, eseist, președinte al faimoasei Bienale Internaționale de Poezie de la Moscova, Евгений Бунимович s-a născut în anul 1954. El e unul din „tinerii furioşi” care au debutat la începutul anilor ’80, fiind astăzi unul din poeţii cei mai cunoscuţi ai legendarului „nou val” moscovit de la sfîrşitul secolului XX. Cu un vers colţuros, nezăgăzuit, necruţător (oare de ce îl compar cu Vladimir Vîsoţki?!), Jenia e, aşa cum s-a afirmat despre el, o temerară proră a noului val poetic din Moscova. Prima sa culegere poetică a apărut la Paris în 1990, după care au urmat alte 11 cărţi de poezie şi cinci de proză. A publicat în Rusia mai bine de zece cărţi de versuri, de eseuri sau de publicistică, uluindu-şi, la fiecare apariţie editorială, cititorii, fanii, confraţii. A fost tradus în Franţa (nu doar în reviste ca „Lettres russes” sau „Présages”, ci şi în editura Russkaia Literatura), Belgia, Germania, Suedia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Canada, China. La Bruxelles, în Cartierul Molenbeek, pavajul kilometrului pietonal este mărginit de versuri din poemele sale în patru limbi (rusă, franceză, flamandă, arabă) – un proiect al artistului neerlandez Henri Jakobs.”, menționează Valeriu Stancu


„SALĂ DE AŞTEPTARE

…ferestrele tale negre sunt luminate iarăşi
nu de flacăra gîndirii,
ci de focuri de artificii
în aşteptarea unui pumn de fier
activistul încărunţit adoarme
cu un surîs de tînăr baby-călău comsomolist
Gioconda adoarme şi ea
cu un surîs
în aşteptare de devize forte
voci în culise
flori într-o sticlă de lapte prost spălată
în aşteptarea vizei speranţa inundă ochii
enoriaşele biroului de paşapoarte dorm
ca pentru o aşezare în coşciug
partizanii păcii
ciripesc în suedezo-japoneză
Arhiducele Ferdinand la jumătatea drumului spre Sarajevo
e aşteptat de poetul AA şi de Gaura lui neagră
la cererea minerilor în grevă
să ascultăm concertul lui kara-karaev
băieţi în aşteptarea
seringilor de unică folosinţă
fete în aşteptarea feţilor-frumoşi
de unică folosinţă

ANTREPRIZĂ NON MIXTĂ
GENIUL ŞI RĂUL
ESCALOP REUTILIZABIL
ÎN SERVICIUL CELOR CE AŞTEAPTĂ
mafioţi cu mustaţă
în faţa toaletelor cu plată
sub T-ul neonului
vendeta vă aşteaptă
ţara nu închide ochii în aşteptarea suveranităţii
un prinţ neprotocolar
în aşteptarea prietenului său Horatio
un preşedinte automatizat
aşteptînd să fie inaugurat
un poet-rege
în aşteptarea alcoolului-denaturat

ŞI DE ASEMENEA
a unui lector
a unui rector
a unui incident
a unui disident
a unui artilerist
a unui şantajist
a unui doctor
a unui delator
a unui secretar
a unui boschetar
a unui deţinut
a unui om avut
a unui reclamant

ochi
în ochi
fără lacrimi…”

Fragment din Sala de așteptare, EVGENY BUNIMOVICH, Colecția „PoeMondia”, Editura CronEdit & Editura Stiinta, 2020. Traducere de Valeriu Stancu.


Cea de-a doua apariție reprezintă o antologie de poeme, semnate de Sylvestre Clancier.

Autorul, „Sylvestre Clancier a publicat poezii mai întîi în reviste, la vîrsta de douăzeci de ani, apoi în volum. Prima sa carte, Saisons et rivages, apărea la editura „La Tour de feu”, în 1967. În timp ce urma studiile universitare de filozofie și estetică, era pasionat de Charles Cros, Alfred Jarry și Raymond Roussel, precum și de fondatorii „Marelui Joc” și de suprarealiști. A participat la avangarda poetică la începutul anilor ‘70 (Génération / TXT).

Este autorul a peste treizeci de volume de poezie.
A mai publicat un volum de "politique- fiction", Le Testament de Mao (Delville, 1976), un eseu despre Freud (Erès, 1998) et un eseu în ceea ce priveşte poezia, La Voie des poètes (J.P.Huguet, éditeur, 2002). În 2008, sub egida La Nouvelle Pléiade, a realizat la Seghers, o Anthologie des Poésies de langue française, în colaborare cu Stéphane Bataillon şi Bruno Doucey.

După ce a fost editor timp îndelungat, în special director al editurii „Clancier-Guénaud” și unul dintre fondatorii editurii „Erès”, a predat literatura franceză la Universitățile din Paris 1 Panthéon-Sorbonne și Paris 13 Villetaneuse.

Este președinte de onoare al P.E.N. Club français pe care l-a prezidat mult timp și, în prezent, prezidează Academia Mallarmé, al cărei membru este din 2003. Participă la multe festivaluri de poezie internaționale, iar poezia sa a fost tradusă în peste zece limbi”, se spune în nota de prezentare a ediției.

”…Descoperi cărți
Ale căror pagini și cuvinte
Îţi aprind pasiunile
Întăresc întrebarea
Pe care ţi-o pui ţie însuţi
Ce să faci cu toate aceste lumi
Pe care nu le vei fi văzut
Cu toate aceste promisiuni încălcate
Cu aceste cărți necitite?
Există toate acestea
Pe care nu le cunoşti
Pe care nu le vei ști
Dar care-i fac pe alții să trăiască
Într-o aceeaşi viață
În sînul aceleiași lumi
Care se ignoră pentru totdeauna.

Suntem mai aproape de morții
Pe care i-am cunoscut
Decît de ceilalţi trăitori
Care ne ignoră mereu?...”

Fragment din volumul „Les Cordes de la vie/Corzile vieţii”, Antologie de poeme, Sylvestre Clancier, Colecția „PoeMondia”, Editura CronEdit & Editura Stiinta, 2020. Traducere de Valeriu Stancu.

 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting