(+373 22) 73-96-16
Mihai PAPUC: „Basarabenii noştri au o mare problemă cu memoria istorică...” 04.11.2019

Editura Știința în mass-media.

Cercetătorul literar Mihai PAPUC, şef de redacţie la Editura „Ştiinţa” a oferit un interviu pentru ediția de octombrie a Revistei Natura.


- Domnule Mihai Papuc, pe parcursul mai multor ani sunteţi cunoscut drept un harnic și bun specialist în cercetarea, valorificarea și promovarea patrimoniului nostru cultural, în special – cel literar. Din anul în care Republica Moldova și-a declarat Independenţa, faceţi acest lucru prin intermediul editurii „Știinţa”, unde doar în ultimul timp aţi îngrijit textele și aţi identificat lucruri noi, necunoscute, din viaţa și activitatea unor personalităţi precum Gheorghe V. Madan, Ion Buzdugan, Dimitrie Iov, Andrei Ciurunga, Alexandru Donici… De ce aţi ales atunci anume Editura „Știinţa”?

- Trebuie să vă mărturisesc, fără bravadă, că Știinţa m-a ales pe mine. Făcusem, până la 1991, 20 de ani de salahorie la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir”. Răbdător din fire, suportam tot felul de umiliri. De exemplu: interdicţia de a expune în expoziţiile pe care le organizam cărţile care purtau ștampila Bibliotecii Academiei Române sau ediţiile vechi din clasicii noștri. Interdicţia era motivată foarte simplu: „Ce, noi nu avem ediţiile noastre, îngrijite de E. Russev, C. Popovici, S. Ciubotaru, H. Corbu?”. Am suportat și așa-numita revizuire a fondurilor și bibliotecii Muzeului de către o comisie specială instituită de ŢK cu unul Novac în frunte, care ne-a lăsat fără vreo mie și ceva de unităţi de carte, adunate cu mare greutate în urma expediţiilor în diverse spaţii locuite de români. Ni s-a spus că le vor duce la arhivă și la Biblioteca Naţională. Le-am căutat mai târziu, le-am fi putut găsi ușor după ștampila pe care o purtau, dar nu au fost de găsit. Mă opresc aici cu șirul exemplelor, sunt prea multe și prea dureroase. Când au venit zilele senine ale renașterii naţionale, am crezut că vom putea transfera arhivele Muzeului din subsolurile neadecvate ale Casei Scriitorilor într-un edificiu aparte, unde vom putea construi și o expoziţie adevărată de muzeu. Nu s-a întâmplat, din vina unor oameni care, intenţionat, nu au vrut să înţeleagă noţiunea de muzeograf. Făţiș, ne-au înfruntat și ne-au lipsit de locul de muncă. Amărât de asemenea atitudini democratice, am tot căutat un loc de muncă timp de un an. Cineva dintre cercetătorii folcloriști de la Academie l-a sfătuit pe N. Huruianu, pe atunci redactor-șef la editura Academiei, care tocmai căuta un redactor de carte pentru sectorul de știinţe umaniste, să mă invite, recomandându-mă drept un băiat bun. Și eu mă credeam un băiat bun, dar nu mă încumetam. Știam câte ceva despre maldărele de „literatură social-politică” care se produceau acolo. Nu mai vroiam să-mi irosesc forţele cu niște lucruri inutile, eram gata chiar să-mi schimb profesia. Am stat mult timp pe gânduri. Ceea ce m-a convins să accept invitaţia a fost sentimentul că ne aflăm la o răscruce, care ne-ar putea schimba fundamental viaţa, cu condiţia să ne implicăm și să fim solidari în acţiunile noastre comune.


„ …ne aflam la o răscruce, care ne schimba fundamental viaţa, cu condiţia să fim solidari”

- La Editura „Știinţa” , chiar din 1991, v-aţi asumat responsabilitatea să îngrijiţi colecţia „Moștenire”, iar mai apoi – și colecţia „Pagini despre Basarabia”. Ce v-a însufleţit să faceţi acest lucru și care au fost cele mai mari surprize pe parcursul îngrijirii acestor două colecţii?

- Anii de muncă la Muzeul de Literatură nu au trecut în zadar. Fondul de carte acumulat în custodia acestei instituţii, fiind îndemnaţi și povăţuiţi de cunoscători cu autoritate în domeniu precum Gheorghe Bogaci, Efim Levit, Ion Osadcenco, Gheorghe Dodiţă. Alexandru Chidel ș. a., mi-a oferit șansa unei cunoașteri temeinice a bibliografiei cu referinţă la procesul literar din spaţiul românesc din cele mai vechi timpuri și până azi. Vreau să cred că nu am ratat-o. Tocmai ceea ce era necesar la editură, în situaţia în care cenzura nu mai dicta lista scriitorilor care pot fi tipăriţi și a celor care nu. Trebuia lărgit cadrul, și lucrul acesta l-am făcut imediat. În portofoliul redacţiei literare găsisem adunat doar un singur manuscris - cel al unei ediţii în două volume de scrieri ale folcloristului și etnologului Petre V. Ștefănucă, cu care am iniţiat colecţia „Moștenire”. Colecţia își propunea să reunească mari scriitori clasici români, unii aproape necunoscuţi cititorului din spaţiul nostru, într-o aleasă și largă selecţie, cuprinzând operele lor fundamentale, însoţite de studii introductive și tabele cronologice cu datele cele mai importante din viaţa și opera scriitorului în cauză, cu note, comentarii și repere istoricoliterare ce facilitează familiarizarea cititorului cu opera și contextul literar al acesteia. De asemenea, ne-am angajat ca din texte să fie eliminate croșetele impuse de vechea cenzură, iar la pregătirea ediţiilor să antrenăm prestigioși cercetători din România și Republica Moldova. Astfel i-am cunoscut pe criticii și istoricii literari din ţară - Cornel Simionescu, Niculae Gheran, Teodor Vârgolici, Valeriu Râpeanu, Mircea Anghelescu, Andrei Nestorescu, Nicolae Mecu, Constantin Mohanu, Iordan Datcu, Tiberiu Avramescu, Andrei Rusu, Ionel Oprișan, Stancu Ilin ș.a., a căror contribuţie este de nepreţuit. Până în prezent, în colecţie au apărut peste 100 de volume semnate de Ioan Neculce, Dimitrie Ralet, Iacob Negruzzi, Constantin Stamati, Alexandru Vlahuţă, Ioan Slavici, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Barbu Delavrancea, Alecu Russo, Alecu Donici, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Luca Caragiale, Constantin Negruzzi, Dimitrie Cantemir, Vasile Bogrea, Octavian Goga, Alexei Mateevici, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Petre V. Ștefănucă ș. a. Ediţia Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri, îngrijită de distinșii hasdeologi Stancu Ilin și I. Oprișan, a ajuns la volumul 17, integrala bucurându-se de o înaltă apreciere la târgurile de carte. În ultimii ani, am căutat să valorificăm o serie de nume de scriitori proveniţi din spaţiul basarabean, ani la rând neglijaţi și rămași necunoscuţi: Gheorghe V. Madan, Dumitru C. Moruzi, Ion Buzdugan, Leon Donici, Magda Isanos, Dimitrie Iov, Andrei Ciurunga. Vom continua cu perseverenţă, pentru că este un păcat să trecem cu ușurinţă peste nume ca Constantin Stere, Ștefan Ciobanu, Panteleimon Halippa, Sergiu Matei Nica, Paul Goma. Cea de-a doua colecţie, iniţiată în 1992, „Pagini despre Basarabia”, valorifică texte scrise și publicate pe parcursul anilor despre spaţiul dintre Nistru și Prut, prefaţate și comentate, readuse în actualitate, de cercetători contemporani. Sunt ediţii care vorbesc din prima sursă despre istoria dramatică a acestui spaţiu, despre calvarul prin care acesta a trecut. E suficient să exemplific aici cu cele două volume ale ediţiei „Scrisori din Basarabia”, semnate cu pseudonimul Basarab, cu scrierile lui Nicolae Iorga adunate la un loc în volumul „Neamul românesc în Basarabia”, cu cele două volume de „Profiluri basarabene” semnate de Gheorghe Bezviconi sau cu ultima apariţie din colecţie – „Mărgăritarul preţios al ţării, Basarabia”, autor Mihai Eminescu. Volumul cuprinde majoritatea textelor eminesciene - publicistice și poetice - cu referinţă la Basarabia, pe care le reproduce integral, în ordinea cronologică a apariţiei lor și cu indicarea surselor primei apariţii în presă. Volumul e însoţit de o introducere și o postfaţă care ne dovedesc faptul că Eminescu avea în cel mai înalt grad - sprijinit și de o verticalitate deontologică de adevărat și, bineînţeles, genial gazetar - conștiinţa că „cestiunea Basarabiei” nu e o problemă politică „încâlcită”, ci una existenţială, care ameninţă însăși trăinicia fiinţei românești. Într-un cuvânt, putem spune că ediţiile din colecţie afirmă apartenenţa noastră la tulpina comună a românismului, ocrotesc identitatea noastră românească. Sunt dator să amintesc aici și alte colecţii ale editurii: Personalităţi notorii, Antologia unui autor, Câmpul de lectură, Literatura din Basarabia. Început de secol XXI (în colaborare), Literatura din Basarabia în secolul XX (în colaborare), Opera aperta, Lumea vegetală/ Lumea animală, Dicţionare școlare. Ele creează o imagine complexă a unei veritabile instituţii de cultură naţională. Este un lucru care ne bucură și ne însufleţește.

- Vă ocupaţi nu numai de editarea operelor unor scriitori basarabeni, dar și de înveșnicirea numelor lor. Ce ne puteţi spune în acest sens? Știu că chiar zilele trecute aţi făcut o vizită la mormântul lui Gheorghe V. Madan, cunoscut scriitor și folclorist în perioada interbelică…

- Fără a absolutiza lucrurile, voi spune că basarabenii noștri au o mare problemă cu memoria istorică. Ignoranţa îngrijorătoare și apatia pronunţată faţă de cunoașterea istoriei, a numelor și faptelor înaintașilor noștri, a valenţelor limbii materne te fac uneori să-ţi pierzi răbdarea. Cum să înţelegi, spre exemplu, inerţia, indiferenţa locuitorilor satului Drujba din raionul Ungheni, apărut acum 30-35 de ani în urma unor grave alunecări de teren, faţă de această denumire a localităţii lor? Oare nu e clar că a fost eroarea unui timp blestemat și că denumirea trebuie schimbată? De mult a venit timpul să readucem denumirile firești ale acelor meleaguri. Chiar …


…locul pe care s-a cocoţat nerușinata Drujbă se numește Ternușa.

Trebuie să avem conștiinţa că în situaţia noastră suntem datori să înregistrăm fir cu fir, faptă cu faptă, nume cu nume trecerea demnă a confraţilor noștri prin istorie și să transmitem această arhivă nepieritoare generaţiilor care vin pe urmele noastre. Noi, editorii, facem acest lucru prin tipărirea de cărţi ale unor nume neglijate în timp, persecutate, izgonite din circuitul valorilor. Și dacă vine vorba de Gheorghe V. Madan (1872-1944), în 2011 am tipărit în două volume o ediţie din scrierile acestui scriitor, folclorist, etnolog, actor și publicist născut la Trușeni. Despre mormântul lui știam că se află la Pitești, în cimitirul „Sfântul Gheorghe”. Faptul că s-a păstrat se datorează unui ziarist din acest oraș - Tudor Ungureanu, Dumnezeu să-l ierte, căci a trecut și el la cele veșnice. Mereu ne-am dorit să ajungem la Pitești, la mormântul scriitorului, deoarece ne îngrijoram să nu dispară. Ocazia s-a ivit la 26 septembrie curent, când am fost invitaţi la al XIX-lea Simpozion Internaţional despre „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”. Mulţumirile noastre dlui Mihai Tașcă, unul din organizatorii acestei interesante reuniuni, care ne-a înţeles doleanţa. Mormântul parcă ne aștepta pe noi ca să-l îngrijim, fiind e năpădit de buruieni. Cum a ajuns Gheorghe V. Madan la Pitești, în ce împrejurări? În noaptea spre sinistra zi de 28 iunie 1940, în casa lui Pan Halippa suna telefonul întruna. Lumea speriată vroia să afle de la fruntașul politic basarabean ce se va întâmpla după cererile ultimative ale sovieticilor. Mult mai târziu, zarva se mai potolise. „Pe la ora 3 de noapte – mărturisește Halippa - am adormit lângă telefon, în fotoliul meu larg și comod, și m-am trezit buimac pe la șase, din cauza unui sunet deznădăjduit și lung la ușă. M-am dus să deschid. Era cunoscutul scriitor basarabean, bătrânul Gheorghe Madan, care a venit să vadă dacă am plecat. În fugă, mi-a spus că nu-i vreme de pierdut și că ar fugi și el, dar n-are bani de drum. I-am dat poate mai mult decât la ce se aștepta el și a plecat cu blesteme grele și neobișnuite în gura unui bătrân blând și obosit de viaţă: blăstăma pe acei care aruncau pământul natal al Basarabiei în noul infern al suferinţei”. Într-o situaţie de un dramatism feroce, dorinţa scriitorului de a supravieţui, de a-și apăra fiinţa umană în faţa unei monstruoase mașinării, care nu ierta nimic, îl face să părăsească Chișinăul în iarna aceluiași an, repatriindu-se în România. Se stabilește la Pitești, fiind chemat aici de dramaturgul Alexandru Kiriţescu, autorul remarcabilei „comedii întunecate” a dramaturgiei românești – Gaiţele. El îi oferă două camere pe care le avea păstrate în casa în care se născuse, de pe strada Crinului, nr. 22. La Pitești, continuă să scrie în ziarul local Argeșul, aici împlinește vârsta de 70 de ani și se pare că nu suferea de nimic, păstrându-și și lăudându-se cu firea sa de „om de veselie și voie bună”. I se înfăţișa istoricului literar Gheorghe Bezviconi drept un „înalt și voinic bătrân, pe care nici timpul, nici urgia bolșevică n-au putut să-l aplece” („Basarabia literară”, an. II, nr. 20, 10 august 1942). Se presupune că lucra la un roman despre condiţia refugiatului, din care, deocamdată, nu s-a descoperit nicio pagină. La Pitești, se stinge din viaţă la 4 octombrie 1944, în vârstă de 72 de ani. Adică acum 75 de ani. În 2015, am publicat o ediţie în două volume din opera lui Leon Donici, un nume puţin cunoscut cititorului nostru, trecut la cele veșnice la Paris, în 1926.Conform testamentului său, a fost adus în ţară, la Chișinău, la intervenţia lui Octavian Goga, și înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul de pe str. Armenească, alături de bunelul de pe mamă, de maică-sa și tatăl său. Editura noastră a ţinut să restabilească mormântul comun al acestora, suportând cheltuielile pentru înălţarea unei stele funerare din piatră de Cosăuţi.


„Mai ţineţi minte polemicile despre dispariţia teatrului și înlocuirea lui cu filmul? Toate își au locul în univers.”

- Domnule Papuc, adevărul e că se citește tot mai puţin din cărţile tipărite pe hârtie. Cum vă promovaţi ediţiile? Cândva, Editura „Știinţa” făcea acest lucru și prin intermediul unui concurs organizat împreună cu revista NATURA. S-ar putea de reluat acel concurs?

- Da, se citește mai puţin de pe hârtie. Mai ţineţi minte polemicile despre dispariţia teatrului și înlocuirea lui cu filmul? S-a întâmplat ceva? Toate își au locul în univers. Așa e și în cazul cu lectura cărţii. Nu vom intra în amănunte, discuţia ar fi prea lungă și poate plictisitoare. Mai degrabă ar trebui să vorbim de inerţia și incapacitatea de comunicare a responsabililor și celor interesaţi de promovarea cărţii tipărite. Și noi, la editură, căutăm soluţii de promovare cât mai atractivă a producţiei editoriale. Concursurile sunt o bună cale. Mai ales dacă sunt organizate prin intermediul unei publicaţii cum e NATURA, care are tiraj bun, e solicitată, mai ales, în mediul rural. Cred că trebuie reluat, aprofundat, diversificat...

- Care vor fi următoarele surprize pentru cititor de la Editura Știinţa?

- Doar câteva exemple, ca să nu dezvălui toate secretele de producţie. Acum câţiva ani, Redacţia Principală a Editurii a decis să tipărească cinci dintre cele mai importante cărţi ale cărturarului Dimitrie Cantemir. După cele trei dintre ele, apărute deja – „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, „Istoria ieroglifică” și „Hronicul sau vechimea romano-moldo-vlahilor” - urmează ca, până la sfârșitul acestui an, să vadă lumina tiparului încă două: „Descrierea Moldovei” și „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”. Alte nume de mari scriitori ai neamului bat la poarta editurii noastre: Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu…

- Până la destrămarea URSS, aţi lucrat la Muzeul de literatură al Uniunii Scriitorilor. Prin ce v-a rămas dragă sufletului acea activitate?

- Probabil, aţi trăit și Dumneavoastră rarul sentiment al descoperirii unui lucru, a unui fenomen etc. În cazul meu, este vorba despre revelaţia descoperirii unui nou document istorico-literar, a unui manuscris etc.


„Cartea românească nu a fost lipsă în casa noastră, dar, desigur, nu așa cum ar fi trebuit.”

- Sunteţi originar din Mânzătești, raionul Ungheni, unde preot la biserica din sat a fost și tatăl Dumneavoastră. Cum v-a influenţat activitatea de cercetător literar faptul că aţi crescut și aţi fost educat într-o familie de preot?

- Tatăl meu și-a legat destinul de trei sate: Mălinești din judeţul Hotin, Mânzătești și Hârcești (două sate alăturate) din plasa Fălești, judeţul Bălţi. În ultimele două s-a aflat în serviciu din 1933 până spre 1990, când s-a îmbolnăvit și avea nevoie de o pensie, pe care episcopul, pe atunci – Vladimir, l-a trimis să o cerșească de la Guvern, după ce o viaţă întreagă și-o plătise cu banii lui la episcopie. Dar asta e o altă problemă dureroasă, pe care a luat-o în pământ cu el. Cartea românească nu a fost lipsă în casa noastră, dar, desigur, nu așa cum ar fi trebuit.Nu se putea. În conjunctura partinicilor ar fi suferit și mai mult decât a suferit. Când venea la Chișinău, la episcopie, cu probleme de serviciu, cumpăra câte o carte românească (până la 1957) de la librăria din centru, unde se mai găseau câteva exemplare. Îmi amintesc cu multă emoţie bucuria de pe faţa lui când ne-a adus ediţiile Creangă și Eminescu, apărute la Chișinău după 1952, cu alfabet rusesc. Îmi povestea că publicase câteva articole la revista Raza a lui Vasile Ţepordei; că l-a cunoscut bine și a comunicat cu preotul Eftimie Baconsky (satul Cofa, judeţul Hotin), tatăl poetului Anatol Baconsky; îmi mărturisea cum, după 28 iunie, bătrânul preot plângea și zicea că pleacă din Basarabia doar pentru că este îngrijorat de viitorul celor doi fii ai săi, Anatol, de 15 ani, și Leon, de 12 ani; își amintea de studiile la Școala de cântăreţi bisericești din Chișinău făcute între anii 1929-1931, unde l-a cunoscut pe Paul Mihail... Cum să nu te influenţeze asemenea povestiri?

- Oare nu vi se pare că sunt daţi uitării unii scriitori buni din perioada sovietică a literaturii românești din stânga Prutului? Mă refer la cei plecaţi dintre noi, precum Liviu Damian, Petru Zadnipru, Gheorghe Vodă, chiar și unii ca Ion Bolduma… Oricum, ei au ţinut aprins spiritul românesc în Moldova sovietică…

- Din creaţia unora dintre cei pomeniţi s-a tipărit câte ceva selectiv la editurile Arc, Știinţa, Cartier și Prut Internaţional. Eu mă gândesc însă la o valorificare mai aprofundată, începând cu literatura creată în spaţiul basarabean interbelic (G. Meniuc, N. Costenco ș.a.), apoi generaţiile de după război până la optzeciști. Lucrul acesta se face, dar foarte timid. Se simte lipsa de critici și istorici literari, care ar orienta procesul pe linia studiului știinţific. Abia atunci ar putea să apară volume selective, alese cu discernământ, bine documentate și comentate.

- Vă mulţumim, domnule Mihai Papuc. Vă dorim noi realizări în cadrul Editurii „Știinţa”.

Gheorghe BUDEANU pentru natura-octombrie-2019.pdf

Descarcă oferta

Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Atlas zoologic de Tudor Cozari
Fizică. Culegere de problem... de Mihai Marinciuc, Vladimir Gheţu, Mircea Miglei, Miron Potlog
Limba română. Lecturi liter... de Maria Buruiană, Aurelia Ermicioi, Silvia Cotelea
Newsletter
© Copyright 2015 Știința
Developed by WebConsulting