„MARELE HISTRION”, cronică în „Convorbiri literare”
17.10.2024
Daniel Cristea-Enache, publică în ultima apariție, de septembrie, a revistei „Convorbiri literare”, cronica literară întitulată „MARELE HISTRION”, pe marginea antologiei autorului Mihai Ursachi „Pajiștea rotundă din vârful unui ac”, realizată de Lucian Vasiliu (coed. Editura Știința, Chișinău / Editura Junimea, Iași, 2022, 128 p.).
„Dragon, derviș, versete din Pali, psalmi din Coran, Laostic, Sfântul Mihai, Turnir… Fiecare dintre aceste elemente verbale este adus în textul liric cu o cohortă de semnificații simbolice și sugestii semantice. Termenii și sintagmele au propria lor istorie, tradiția lor, tipul de lectură și de codificare ancorat de chiar utilizarea lor, așa cum, atunci când un poet folosește imaginea crucii într-un vers, imaginea aceea este parte a unui întreg câmp religios nuanțat cultural. Știm de unde vine Crucea într-un poem și ce poartă cu ea, ca semnificație simbolică și arhivă abundentă de ocurențe citite și interpretate într-un anumit fel.
Dar sarabanda imaginilor cu „aură” și istorie simbolică din versurile baladei lui Ursachi duce textul liric în atâtea direcții simbolice, încât, curând, realizăm că însuși simbolismul lor se pierde. Dragonul și psalmii din Coran, dervișul și Sfântul Mihai se anihilează reciproc sub raportul unei anumite trimiteri simbolice, interpretarea lor într-o logică și o perspectivă unitară nemaifiind posibilă. Prin urmare, elementele cu atâtea sugestii ajung în textul poetic descărnate de chiar simbolismul lor; ele „sună” a simboluri, dar trimiterile se întretaie și creează o plăcută babilonie lirică.
Ursachi procedează așadar invers decât „cerchiștii” la care, dimpotrivă, narațiunea lirică era amplă și fastuoasă, însă elementele simbolice se aliniau într-o aceeași constelație și puteau fi decodate unitar și convergent. La poetul ieșean balada este mai scurtă, mai dinamică, iar prin narativitatea lirică nu se lămurește, pe parcursul textului, nimic. Baladescul lui Ursachi este extravagant și centrifugal: pe măsură ce se derulează versurile, nu numai că nu avansăm în înțelegerea poemului, ci acesta pare cu atât mai criptic și mai ermetic.
La fel se întâmplă cu celelalte structuri epice folosite consecvent de poet, cu fabula, cu parabola, cu epistola, cu narațiunea însăși, toate deposedate de funcția lor edificatoare și de finalul ce ar fi trebuit să rotunjească simbolic un parcurs liric. Am ajuns la capăt și nu am înțeles mai nimic, de ce?, fiindcă poezia nu mai are o structură de adâncime simbolică spre care să avansăm odată cu parcurgerea textului. Ursachi duce libertatea de asociere verbal-imagistică și de expresie plastică în chiar profunzimea poeziei sale, spărgând nucleul dur al interpretării simbolice prin multiplicitatea uluitoare a planurilor întretăiate în textul liric. Astfel, toți acei critici care au încercat să decodeze simbolic poezia lui Ursachi s-au aflat, ca și în ce-l privește pe „oniricul” Dimov, într-o fundamentală eroare de perspectivă.”
Întreaga recenzie în „Convorbiri literare”, la pag. 70 – 73 a revistei.
