Ion Bogdan Lefter publică, în România literară nr. 45/2023, un comentariu critic asupra seriei Leonid Dimov, Scrieri, în curs de apariție la Editura Știința, (ediție în 2 vol., colecția Moștenire, realizată sub coordonarea lui Ion Bogdan Lefter: text stabilit, tabel cronologic, note și comentarii de Alexandru Dumitriu, Andreea Teliban și Ion Bogdan Lefter).

Din Ismail către istoria literaturii române

Leonid Dimov, unul din cei mai mari poeți români, s-a născut în sudul Basarabiei, la Ismail. Oraș aflat astăzi în Ucraina, urmare a politicii sovietice de expansiune teritorială și de redesenare a granițelor după anexarea de noi teritorii, pe principiul „divide et impera“: de sus și de jos de pe hartă, Bucovina de Nord și porțiunea de la vărsarea Dunării în Marea Neagră au fost alipite Ucrainei, în timp ce fîșia transnistreană, în est, dincolo de fluviul care mărginea Moldova istorică, a fost livrată Basarabiei bolșevizate. Zone cu destine zbuciumate, cu populații variate etnic, după cum au fost vremurile, după cum s-au așezat unii-alții și după cum s-au făcut colonizările, epurările, strămutările. Ismailul – mic port la Brațul Chilia al Dunării, cu un important trecut comercial, scăpătat mai încoace, pentru ca-n timpul războiului declanșat în februarie 2022 de Rusia asupra Ucrainei să revină în atenție ca soluție pentru exporturile de cereale, după ce flota agresoare a recurs, dinspre Mare, la bombardarea marilor puncte de încărcare de pe litoral și la blocada rutelor de transport tradiționale. În România celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, nu se mai știuse nimic despre orășelul rămas dincolo de frontiera opacă a Uniunii bolșevice, nici măcar în „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească“, ci-n cea „…Ucraineană“. Apărea doar în cîte un colț al cărților de școală, în enumerarea cetăților medievale de la gurile Dunării și-ale Nistrului: Ismail, Chilia și Cetatea Albă. Or, bombardamentele rusești s-au extins în toamna lui 2023 pînă aici, în zona portuară reactivată. Bubuiturile și flăcările i-au speriat și pe locuitorii de peste apă, de pe malul sudic al Brațului Chilia, la marginea Deltei: au căzut și-acolo fragmente de drone și de proiectile, „aprinzînd“ subiectul nu doar în actualitatea politico-mediatică a regiunii, ci și-n cea internațională. Ocazie cu care s-a tot spus că Ismailul a fost cîndva cetate a Moldovei și oraș al României…

Cu sau fără lovituri și tragedii militare, va rămîne ca loc în care a văzut lumina zilei Leonid Dimov, așa cum din Botoșani a pornit Eminescu (conform clarificărilor documentare), din București – Arghezi, din Cîmpulung Muscel – Ion Barbu ori din Bacău – Bacovia. Plecat de mic copil, de la 3 ani, împreună cu familia, în Capitala României, Dimov avea să mai revină cînd și cînd, însă legăturile, slăbite de strămutarea și a bunicilor materni, s-au rupt de tot după ce bariera sovietică s-a lăsat, izolînd aproape ermetic cele două maluri ale Brațului Chilia, ca și pe cele ale Prutului, pe verticala care a separat Moldova de Vest de cea de Est. Însă locul nașterii unui mare, uriaș scriitor nu-l șterge nimeni de pe hartă, oricît și oricum reușește viața să răvășească anumite teritorii. Leonid Dimov din Ismail a pornit către istoria literaturii române!

Suficient pentru ca el să fie inclus într-un proiect editorial basarabeano-bucovinean, într-o serie patrimonială de opere ale unor autori care au trăit sau au avut legături semnificative cu provinciile respective. Drept care – iată ediția de față, realizată la București, la invitația Științei din Chișinău!1

Șantierul și surpriza

E prima ediție care, pe lîngă poezia lui Dimov, cuprinde și scrierile sale în celelalte genuri: proză, dramaturgie, critică și istorie literară, comparatistică, eseistică și alte contribuții în varii forme publicistice. Un evantai de tipuri de discurs corespunzător practic întregii partiții-standard a literaturii, cu cele trei genuri „clasice“, liric, epic și dramatic, respectiv poezie, proză și text pentru reprezentarea scenică, plus critica și extensiile subdisciplinare ale exegeticii specializate ori ale eseisticii libere, inclusiv specii gazetărești incluse frecvent, și ele, în tipologia manifestărilor scriitoricești.

Așa stînd lucrurile, nu ezit să spun că ediția de la Chișinău furnizează o mare surpriză. Binecunoscut ca poet, Dimov nu și-a strîns restul scrierilor în volume, încît, la mai bine de trei decenii și jumătate de la dispariția sa, de fapt la peste o jumătate de secol de cînd, retras din viața literară și din boema artistică a perioadei, sihăstrit în apartamentul familiei, renunțase aproape complet la articleria pentru revistele culturale, autorul celorlalte tipuri de texte a fost aproape ignorat. Deși fusese o prezență sesizantă în presa culturală a deceniilor 7 și 8, contemporanii i-au uitat contribuțiile publicistice sau nu le-au mai pomenit, iar generațiile noi n-au mai avut de unde să afle despre ce e vorba, poate cu excepțiile rare ale unor tineri cercetători ai colecțiilor de periodice îngălbenite de trecerea timpului. Doar pledoariile sale pentru „onirism“, alături de ale comilitonului Dumitru Țepeneag, au fost recuperate în cele două culegeri consacrate de Corin Braga și Marian Victor Buciu orientării, Momentul oniric (Antologie îngrijită de Corin Braga, Editura Cartea Românească, 1997) și Onirismul estetic (Antologie de texte teoretice, interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu, Editura Curtea Veche, 2007), cîteva articole fiind reluate și în studiul-broșură semnat de Viorel Mureșan și Traian Ștef, cu texte anexate, Leonid Dimov (Monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, 2000). Monografii poetului, Luminița Corneanu, în Leonid Dimov: un oniric în Turnul Babel (Editura Cartea Românească, 2014), și Dan Grădinaru, în Dimov (Editura Nord Sud, 2014), au alcătuit liste de titluri publicistice și au și comentat o parte din această producție, însă au identificat-o doar parțial și nu i-au acordat decît o atenție limitată. Restituim acum un impunător complement al operei poetice dimoviene, de dimensiuni mult mai ample decît s-ar fi putut bănui și decît ne-am așteptat și noi, echipa editorială, atunci cînd am pornit la drum.

După prăbușirea regimului comunist, s-au publicat destul de numeroase culegeri de versuri ale marelui autor, selectiv, în diverse formule antologice, sau în integrala volumelor antume pe care am îngrijit-o eu însumi, cu puțin peste un deceniu în urmă: Leonid Dimov, Opera poetică (Ediție îngrijită și prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, 3 vol., 2010, 2010, 2012). Lista completă a culegerilor de toate soiurile – în secvența Opera lui Leonid Dimov de după introducerea generală.

Ținînd cont de această sinuoasă aventură recuperatorie, abundentă pe versantul poetic, grație valorii de vîrf, surprinzător de lacunară în rest, merită să relatez și împrejurările care au condus la rezultatul de acum. Cunoscîndu-mi bilanțul în materie, Editura Știința mi-a adresat invitația de a alcătui o nouă antologie a versurilor dimoviene. Pe lîngă integrala volumelor antume, mai prefațasem o carte-CD cu 7 poeme rostite la Radio: 1968-1970 (Editura Casa Radio, 2011) și îngrijisem recent o amplă selecție din poezia „oniricului“, cu o anume idee tipologică, sub titlul său emblematic, Carte de vise (Antologie și prefață de…, Postfață de Gheorghe Grigurcu, Editura Cartea Românească, 2019). Aveam la activ și o serie de texte exegetice culese într-un capitol din 5 poeți: Naum, Dimov, Ivănescu, Mugur, Foarță, mari autori ai tranziției autohtone de la modernism la postmodernism (Editura Paralela 45, 2003). Prima reacție la mesajul primit de la Chișinău a fost spontană: încă o antologie?! Spunîndu-i mai apoi dlui Gheorghe Prini, directorul Științei, că invitația mă onorează și mă bucură, deci o primesc, i-am descris cele două variante la care mă gîndisem: 1) soluția simplă, a unei alte selecții decît precedenta, deși n-aș fi vrut să renunț la punerea în valoare a formulei dimoviene caracteristice, a narațiunilor în versuri inegale rimate alăturat, lăsînd în plan secund celelalte combinații prozodice, poemele în „forme fixe“, sonetele și rondelurile, precum și cele din catrene rimate încrucișat – soluție la îndemînă, comodă, rapidă, din păcate și… neatrăgătoare, căci n-ar fi fost decît o reluare banală, rutinieră, și încă într-o serie care nu țintește o mare audiență, bunăoară școlărească-studențească, ci publicul informat și specializat, respectate fiind standardele științifice, așa-zise „critice“; sau 2) soluția mult mai complicată a unei ediții extinse, în care să intre din nou integrala cărților antume, eventual cu completări, dar și publicistica autorului, interviurile, alte texte risipite în periodice sau extrase din arhive. Sarcină mult mai grea, mai ales că editura era interesată de o publicare relativ rapidă, nu de o așteptare îndelungată, de ani și ani de zile, cît e nevoie pentru asemenea operațiuni recuperatorii. Obținusem în prealabil acordul de colaborare al foștilor mei studenți Alexandru Dumitriu și Andreea Teliban, pe care-i îndrumam acum ca doctoranzi, rodați în proiectele editoriale și de cercetare ale Institutului de Istorie și Teorie Literară al Academiei Române. Dl Prini a înțeles imediat miza unei prime mari ediții dimoviene larg-cuprinzătoare, așa c-am bătut palma pentru formula a doua, cea grea…

…Și-am deschis șantierul! Mi-am asumat îngrijirea poeziei și am pus la bătaie ce mai aveam în tolbă: fișe, liste de articole, excerpte, alte note și notițe, precum și – generic vorbind – informațiile care, cînd te ocupi mult timp de un autor sau de o temă, se tot adună, consemnate sau păstrate în memorie, poate că utilizabile cîndva, poate nu. La un calcul aproximativ, materia cărților antume de poezie dimoviană, reunite în cele 3 volume ale ediției mele din 2010-2012, umplea un volum masiv în formatul și-n tehnoredactarea Colecției „Moștenire“ de la Știința, cam la capacitatea maximă, între 500 și 600 de pagini, cîte avuseseră cele mai corpolente apariții anterioare. Am estimat că publicistica va putea ocupa măcar o jumătate dintr-un al doilea volum, pe care l-am fi putut completa cu epistolele adresate în junețe Luciei, devenite după cîțiva ani soția poetului, publicate în culegerea Scrisori de dragoste (1943-1954) (Ediție îngrijită, studiu introductiv, biobibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga, Editura Polirom, 2003).

Cu sprijinul tinerilor mei colaboratori, am recolaționat textul volumelor din 2010-2012 cu cărțile princeps, am ținut cont și de versiunile apărute în antologiile antume, deci sub ochii autorului, am identificat greșeli de culegere și antume, și postume (așa-zicînd…) și-am eliminat numeroase lecțiuni eronate din reluările anterioare, dispuneri strofice incorecte generate de desfășurarea primelor versiuni ale textelor ample pe mai multe pagini și ce-a mai fost de îndreptat. Neavînd spațiu disponibil pentru texte rămase în periodice, neincluse de poet în cărțile pe care și le-a alcătuit, am gîndit o secțiune de recuperări limitată la cîteva proiecte distincte, de anverguri vizibil mai mari decît ale poemelor așa-zicînd „curente“, mignone, din fluxul dimovian abundent de la mijlocul anilor 1960 și pînă către finele anilor 1970.

Au urmat descoperirile publicistice ale lui Alexandru Dumitriu și-ale Andreei Teliban, care s-au înhămat la alcătuirea volumului 2 al întreprinderii. Parcurgînd metodic colecțiile celor mai importante reviste culturale din perioada în care Leonid Dimov a fost activ, uneori angajat redactor, alteori rubricard, și-ale altor periodice la care se știa ori au aflat ei că poetul a colaborat, colegii mei de colectiv editorial au dat peste din ce în ce mai multe texte neinventariate de nimeni pînă la ei. Efort teribil în timp scurt. Rezultat excepțional. Merite majore. Am asistat cu emoție și cu bucurie la această „umflare“ a materiei ca un aluat care dospește cu spor. Am contribuit și eu cu ce-am găsit în tolba înainte-amintită. Fără nici o completare epistolară, s-a conturat un volum compact, substanțial, extraordinar de interesant. Pe parcurs, au ieșit la iveală și un număr mai restrîns de scurte proze și piesete de teatru, dar mai multe decît cele semnalate de exegeții anteriori, oricum neintegrate în imaginea pe care critica noastră i-a construit-o lui Dimov ca exclusiv-poet. Reunite în ediția noastră, ele nu ocupă decît cîteva zeci de pagini, totuși de remarcabil nivel și cu legături evidente cu compartimentul principal al operei, mergînd pînă la cîteva cazuri de rescriere, generatoare ale unor versiuni paralele în versuri și-n proză. Le-am preluat în volumul prim, de „beletristică“, devenit unul de Poezie, proză, dramaturgie.

Cel secund – exclusiv cu Publicistică, interviuri, varia.

În consecință, șantierul s-a organizat în condițiile de spațiu (cele 2 volume de circa 500-600 de pagini în formatul colecției) și de durată pe care le-am stabilit cu editura (chiar dacă am tot depășit termenele de predare convenite și revizuite pe parcurs, torturînd echipa de la Știința, deși intențiile noastre n-au fost deloc rele…). Am reușit – cred – să construim imaginea unei opere complexe, polimorfe, multilaterale, într-un orizont de complexitate care redimensionează personalitatea lui Leonid Dimov; și-am lăsat deschis șantierul către viitoare extinderi deja prefigurate în cursul explorărilor pentru actuala ediție…

____________________________________________________________

1 Textul reprezintă primele secvențe ale prefeței la Leonid Dimov, Scrieri, în curs de apariție la Editura Știința din Chișinău (ediție în 2 vol., realizată sub coordonarea lui Ion Bogdan Lefter: text stabilit, tabel cronologic, note și comentarii de Alexandru Dumitriu, Andreea Teliban și Ion Bogdan Lefter).