Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Editura Știința a lansat încă trei volume de Dimitrie Cantemir 05.03.2020

Trei volume din cele cinci ale ediției de autor „Dimitrie Cantemir. Opere”, editate în Colecția ”Moștenire” de către Editura Știința, au fost lansate miercuri, pe 4 martie, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în prezența unui public select, format, în mare parte, din cercetători ştiinţifici și cititori de vocaţie.


Volumele lansate: „Istoria creșterilor și a descreșterilor Curţii Othmanice sau Aliothmanice”, „Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei” și „Divanul” completează seria de autor Dimitrie Cantemir alături de „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” și „Istoria ieroglifică” editate anterior.


Vorbitorii, academicienii Mihai Cimpoi şi Andrei Eșanu; doctorii în ştiinţe Ioana Feodorov (Bucureşti, fiica reputatului academician Virgil Cândea, preocupat toată viața sa de opera lui Dimitrie Cantemir); Victor Ghilaș, directorul Institutului Patrimoniului Cultural; Gheorghe Bobână (Institutul de Istorie, sectorul Filosofie), au menționat importanţa, calitatea şi impactul lucrărilor lui Cantemir, precum şi faptul că apariția acestor volume (însoțite de studii introductive, comentarii, glosare şi tot ce prevede o ediție critică) constituie un eveniment cultural și științific deosebit. Potrivit academicianului Eșanu, aceste volume vor juca un rol important în dezvoltarea tuturor ramurilor științelor umanistice, fiindcă până acum pentru publicul de la Chișinău, chiar și pentru oamenii de știință, aceste opere erau foarte puțin accesibile.


Evenimentul organizat împreună cu Biblioteca Naţională şi moderat de criticul literar Mircea V. Ciobanu (director editorial la Editura Știința), e circumscris Anului Lecturii în Republica Moldova.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting