(+373 22) 73-96-16

Dimitrie Bolintineanu. Scrieri. Volumul II

Autor: Dimitrie Bolintineanu Limba: Română Tipul copertei: Carte legată Format: 145x215 mm Numarul de pagini: 302 ISBN: 978-9975-85-176-3 Anul apariţiei : 2019 Colecţii şi domenii: Moștenire
182 lei
  În stoc

Descrierea cărții

Ediție îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic, note și comentarii, iconografie de Teodor Vârgolici


Volumul al doilea din ediţia de „Scrieri” cuprinde două romane ale scriitorului, Manoil şi Elena, şi una dintre numeroasele sale lucrări consacrate memorialului de călătorie, intitulată Călătorii în Moldova.

D. Bolintineanu are meritul de a se fi numărat printre cei dintâi creatori care au încetăţenit la noi specia epică a romanului, iar însemnările sale de călătorie, impresionante ca volum, sunt şi dintre cele mai interesante câte s-au scris în literatura română a secolului al XIX-lea.

Volumul e însoţit de un compartiment de note şi comentarii, în care sunt prezentate principalele date istorico - literare referitoare la scrierile din cuprins, şi se încheie cu o secţiune de iconografie, care completează simţitor informaţia despre scriitor şi opera sa.

Volumul, ca și întreaga Colecție „Moștenire”, este destinat cercetătorilor literari, istoricilor, jurnaliștilor, studenților, profesorilor șielevilor, celor interesați, în acest caz,de moștenirea literară a lui Dimitrie Bolintineanu.

Ediția a fost aprobată de Comisia de selecție pentru editarea cărții naționale și editată cu contribuția Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Descarcă oferta

Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright 2015 Știința
Developed by WebConsulting