Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Debut editorial în noua Colecție „Memoriile Basarabiei”: Prin Basarabia românească 1918 - 1944 07.05.2021

Antologie de Olga IORDACHE și Liviu PAPUC Introducere de Ion ȚURCANU


Volumul de faţă inaugurează o nouă colecţie de carte a Editurii Ştiinţa: „Memoriile Basarabiei”. Ea vine în locul mai vechii colecţii „Pagini despre Basarabia”, păstrând aceleaşi intenţii majore, dar lărgind cadrul tematic al textelor publicate.
Revenirea Basarabiei, în 1918, între granițele ei firești a constituit o bună ocazie pentru cunoscuți scriitori din țară, ziarişti, profesori, preoți, ofițeri, dar și unor simpli călători să treacă în repetate rânduri Prutul, spre a face cunoștință cu oamenii și locurile înstrăinate de peste o sută de ani.
Cartea propusă cuprinde relatările acestor călători veniţi în spaţiul dintre Prut şi Nistru după Marea Unire de la 1918, dornici să cunoască realităţile de aici pe viu. Printre autorii textelor din această antologie figurează nume sonore ale literaturii și culturii românești, precum ar fi: I. Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Camil Petrescu, Pamfil Șeicaru, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu ș.a.
Aceste notaţii sunt deosebit de valoroase pentru latura lor informativă, având şi calitatea de sursă istorică. Textele au fost preluate din ediţii de autor, din varii publicaţii periodice (reviste de cultură, almanahuri, ziare ş.a.) tipărite la Chişinău, Iaşi, Cernăuţi şi Bucureşti.
Volumul, ca şi întreaga colecţie „Memoriile Basarabiei" este destinat tuturor celor interesaţi de trecutul Basarabiei.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting