Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Apariție editorială. Poezie 11.10.2017

Colecţia “Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”.

Selecţie, studiu introductiv, note biobibliografice de Lucia Țurcanu.

264 p., monocromie, 130 x 200 mm, broșat,

ISBN 978-9975-85-093-3


Sub genericul “Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”, editurile Arc şi Ştiinţa propun o serie de antologii care valorifică literatura scrisă în limba română de autori basarabeni la începutul secolului XXI. Noua serie continuă, ca o ştafetă, ciclul antologic „Literatura din Basarabia în secolul XX”, care a apărut în 2004, însumând 12 volume. Colecţia recentă antologhează scrierile editate după anul 2000 până în prezent (2017). Proiectul reprezintă o nouă faţă a literaturii române din Basarabia, o literatură privită în dinamica ei evolutivă, antologată chiar în timpul în care se produce. Seria conţine şase volume care cuprind creaţii artistice clasificate pe genuri. Volumele au câte un studiu introductiv, cu tabloul la zi al genului în cauză şi cu prezentarea autorilor şi a textelor selectate.

Volumul Poezie este cel mai variat ca tendinţe şi retorici, ca stil şi manieră, poezia fiind genul cel mai prolific şi cu cea mai mare relevanţă estetică pe segmentul basarabean al literaturii române. Selecţia include texte de la cele semnate de şaizecistul Aurelui Busuioc, rămas fidel esteticii neomoderniste încă de la debut, până la cele ale recent intraţilor în poezie postdouămiiştii Alexandru Cosmescu, Virgil Botnaru, Anatol Grosu, Ion Buzu, Ecaterina Bargan, Maria Paula Erizeanu ş.a.


Ediția a fost aprobată de Comisia de selecție pentru editarea cărții naționale și editată cu contribuția Ministerului Culturii.

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting