Antologia poeziei româneşti cu formă fixă
Descrierea cărții
Antologia cuprinde o selecţie de texte poetice din literatura română, începând cu Dosoftei şi până în contemporaneitate, care ţin de genul poeziei cu formă fixă: acrostih, baladă, catren, distih, gazel, glosă, haiku, pantum, renku, ritornelă, rondel, ronset, sextină, sonet (cu toate varietăţile lui: coroană de sonete, sonet inversat, sonet dublu, sonete în dialog, ciob de sonet, sonet ludic, sonet neterminat, "ultimul sonet"), tanka, terţină şi triolet. Organizând alfabetic speciile, alcătuitorii antologiei au prezentat autorii în ordine cronologică, în funcţie de anul debutului editorial, mai potrivit pentru a urmări aventura formelor fixe în timpul şi spaţiul literaturii.
Antologia e însoţită de o prefaţă privitor la genul de poezie în cauză şi de o serie de concepte, în care se explică originile fiecărei specii din acest gen şi se dau definiţiile lor.
Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, concepte şi bibliografie de Nicolae Leahu şi Raisa Leahu. Prefaţă de Nicolae Leahu