O cronică semnată de Ion Popescu - Topolog și publicată în nr. 9 (129) din septembrie 2019 al Lunarului de cultură „Vatra veche”, asupra volumului îngrijit de Luminița Cornea:„Pe urmele Basarabiei”, Colecția Pagini despre Basarabia, Editura Știința.

Profesoara și scriitoarea Luminița Cornea din Sf. Gheorghe, Covasna, doctor în Filologie, vine în cadrul cercetării literare, cu o nouă ediție Romulus Cioflec: Pe urmeleBasarabiei, de data aceasta, tipărind-o la Chișinău. Ediția e una completă: cu studiu introductiv, cronologie note și comentarii, iconografie. Și nu mai puțin remarcabilă e ținuta tipografică. Basarabenii sunt excelenți în tipărire. Ediția se înscrie în cercetarea amplă și îndelungată pe care distinsa profesoară o desfășoară în zona Covasnei, cuprinzând oameni și locuri intrați în istoria neamului românesc, concentrându-se în principal pe familia Cioflec din Araci, sat care ne-a dat și un mitropolit, Nicolae Colan, și familia Teculescu din Voineștii Covasnei. Remarcabilă preocupare și exemplară pentru tineri filologi și studenți în filologie, azi!

Așa ajungem la prezentări, sub formă de Opere complete, ale unor personalități cu rol important în cultura noastră. Toată cercetarea profesoarei Cornea deja a ajuns la această formă: Opere complete. Mai multe lucrări date până acum de dna profesoară se constituie într-o astfel de imagine a fraților Cioflec. Cu deosebire Romulus Cioflec, care a fost nu numai un dascăl de elită, gazetar, propagator cultural ci și un scriitor polivalent. Și mai e ceva: Casa memorială de la Araci, pe care profesoara Cornea o ține vie an de an, lună de lună, când ne adunăm la umbra de sub nuc, la lansări de carte și alte evenimente culturale.

Și e întru totul de reținut cadrul, cu chipul fiului ilustru al locului care e cu noi și ne zâmbește din lumina timpului.

Întrunirile de la Araci care adună participanți din toată țara și din afară,ele însele devin cadru și simbol de unitate națională, exact pe linia activității lui Romulus Cioflec.

Ceea ce cred că trebuie să desprindem din noua ediție a cunoscutei deja scrieri a lui Romulus Cioflec e că un om – bineînțeles că nu e singurul – a înțeles la timp spiritul unei națiuni și s-a pus, tot la timp, în slujba lui. Ne referim, desigur, la spiritul unionist ce-a culminat cu 1 Decembrie 1918. Ardeleanul aleargă peste tot și pune umărul la Marea Împlinire. Drumul lui e simbolic, fiindcă aduce cu el Ardealul lângă Basarabia, adică exact provinciile ce trebuiau să întregească Rotundul Românesc. Ba se căsătorește chiar și cu o basarabeancă: Antonina Gavriliță, profesoară de desen, pictoriță.

Privit altfel și tot din perspectiva timpului – respectiv cel de azi, la 100 de ani de la acel moment de culme al neamului românesc - chipul ardeleanului din satul Araci, comuna Vâlcele, ținutul Brașovului și Covasnei - ne apare, cu adevărat, într-o aureolă a nemuritorului.

„Pe urmele Basarabiei” ne aduce în atenție revoluția rusească, notată, cum s-ar spune chiar la fața locului, la Petrograd, unde, cazat la Elena Sergheevna, mai întâi, apoi la Hotel Central, cu cinci ruble pe noapte, își așează observatorul: „Șto est, gaspadin, șto est?” întreabă el în dreapta și stânga, în rusa lui aproximativă, vis-a-vis de ce se petrecea, și-un cetățean din gloată îi răspundă: „Poliția streleala v publiku” „-Unde? Am și ieșit în Nevski...

Oameni se avântă de pe un trotuar pe altul – cu arme și fără arme: dispar, se arată iarăși, pândesc, se dosesc prin ganguri. Muncitori și soldați...Un eveniment fericit îi îmbărbătează: regimentele Volânski și Litovski au trecut de partea revoluționarilor, iar mulțimea a pus stăpânire pe arsenal... E indescriptibil, înfiorare și beție în mișcările lor și răsună cald și firesc vorbele „tovarăș” și „frate” ale celor ce se îndeamnă alături. Cetele de muncitori înarmați, cu rari soldați printre dânșii, evoluând pe la răspântii, dosindu-se ba după colțuri, ba prin ganguri, își caută, își momesc dușmanul din adăposturi. Cu cartușiere încinse peste îmbrăcămintea groasă de iarnă ori cu încărcătoarele lungi de la mitraliere aruncate după gât dau neîntrerupt târcoale țarismului refugiat în localul poliției, de unde se trimite mereu focul. Ci revoluționarii caută cu țeava spre etajele de sus ori în lungul străzii, mai departe și răsună neîntrerupt, sinistru, lunga îngrămădire de ziduri. Se izbesc porți și uși, zuruie geamuri...”(pag.37- 38).

Notația e precisă, concretă, precipitată, ca însăși realitatea din fața ochilor. Observatorul e un ins exersat într-o astfel de relatare și, automat, te aduce lângă el să vezi și tu ce se petrece. În cele din urmă, înfruntarea devine clară: „Da zdravstvuiet svobodnaia Rossia!” Mulțimea revoluționară a învins. De acum, Basarabia românească, fostă sub ocupație țaristă, pe ce drum va apuca? El știe exact: cel al alipirii de patria-mumă, dar la fața locului, lucrurile sunt mult mai complicate. Se ciocnesc tot felul de tendințe. Va birui cea unionistă?

Sare și pune și el umărul, la gazete, la întruniri, pe teren, printre oameni, dar, mai ales, acolo în Sfatul Țării.

Aici în Chișinău, mai sunt și alți ardeleni, între care tronează chipul impunător al lui Onisifor Ghibu. Aici o cunoaște și pe domnișoara Antonina Gavriliță, care abia o rupe pe românește, dar cu dorință mare de a sluji ideea unirii. Vin și alții, din toate colțurile Basarabiei și ale Rusiei, imense, și sar cu toții la închegarea Partidului Național Moldovenesc și astfel înving duhul revoluției bolșevice care sufla puternic și pe aici. După această relatare vie, de la Petrograd, apoi de la Chișinău, urmează un Carnet, cu notele zilnice de tot ce s-a petrecut în acei ani tensionați, începând cu 26 martie 1917 și venind până în 6 august 1917.

Au fost înfruntări mari, inclusiv lupte cu grupurile bolșevice, care au încercat și aici să instaureze puterea lor. Au fost și jertfe, dar s-a izbândit, prezentă fiind și armata română, lucru foarte important, pe care Romulus Cioflec îl consemnează corect, fiindcă, în fond, aceasta a fost garanția Unirii și a Basarabiei, deslușită din toată învolburarea acelor ani.

Ediția de față aduce însă și alte texte în carte scrise de Romulus Cioflec, precum cel intitulat Căutând îndărăt și căutând înainte, o excelentă radiografie a destinului istoric al pământului românesc dintre Prut și Nistru. Judecata ce trebuie să aibă loc în timp nu poate să treacă peste presiunile ce le-a suferit acestpământ și lovirile trăite de locuitoriilui. Ideea națională cristalizată și înBasarabia în timp, cu culminație la1918, trebuie legată de acei oameni luminați care au văzut adânc în timp.

Între aceștia a fost și Romulus Cioflec, ardeleanul luminat, omul vizionar cu cartea lui, document de înaltă învățătură, căci faptele de atunci ne pun în alertă și azi, fiindcă, iată, Basarabia e iarăși despărțită de trupul țării-mamă. Se vor afla bărbați luminați ca cei de-acum o sută de ani să găsească calea spre alipirea firească?! Greu de spus acum.

Cartea Pe urmele Basarabiei a lui Romulus Cioflec, pusă la dispoziția generațiilor tinere de cercetătoarea Luminița Cornea, ne e, fără îndoială, un luminos îndreptar.

Ion Popescu - Topolog

Lunarul de cultură „Vatra Veche”

Nr 9 (129), septembrie 2019