Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Apariție editorială. Matei Vișniec. Poemul care se citește pe sine 02.12.2023
Matei Vișniec este unul dintre poeții exponențiali ai generației 80 (și din întreaga literatură postbelică) și cel mai cunoscut (în lume) dramaturg român de după Eugène Ionesco. Teatrul său, ca și poezia sa sunt opere inconfundabile în peisajul literar actual.

Matei Vișniec este în poezie tot atât de dramatic și, mai ales, tot atât de spectaculos ca și în dramaturgie. Se creează impresia că anume acest aspect al unor narațiuni dramatizate și imagini asociate cu spectacularul, prezente în poemele sale de la bun început, l-au făcut pe poet să persevereze în domeniul teatrului, provocând poeziei inevitabile scene de gelozie. Uneori chiar se creează impresia că succesul pieselor pe scenele lumii au umbrit gloria de poet și chiar au întinat o posibilă carieră fulminantă de poet... internațional (o zic, evident, în raport cu „poet național”, fotoliu la moment ocupat). Pentru cititorul de poezie, Matei Vișniec rămâne și azi, în pofida concurenței teatrului, un poet cu voce distinctă, care scrie limpede despre realitățile obscure (recte: suprareale, ca să inventăm un termen) din lumea imaginarului poetic. Or asta e aprecierea supremă pentru poezie (care, spre deosebire de proză, nu trebuie să repete modelele – nici măcar proprii – anterioare): să te simți liber de prejudecăți și să scrii texte pe care nu le-ar fi putut scrie nimeni, în afară de tine.

Volumul antologic cuprinde poemele cele mai cunoscute ale autorului, cu trimitere la volumele în care au fost publicate pe parcursul timpului, dar și un consistent grupaj de poezii inedite. Cartea este destinată tuturor iubitorilor de poezie de calitate.
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting