Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Apariție editorială în colecția Moștenire. Volumul I de OPERE. Ion Heliade Rădulescu 07.07.2020
560 p., monocromie,
145x215 mm, cartonat,
ISBN 978-9975-85-220-3
Ediție, studiu introductiv, tabel cronologic, note și comentarii, iconografie de Mircea Anghelescu


Ion Heliade-Rădulescu
a fost scriitor, filolog, om politic, membru fondator al Academiei Române, primul preşedinte al Societăţii Academice Române. Precursor al poeziei moderne, întemeietor al romantismului românesc, Heliade Rădulescu este considerat personalitatea cea mai importantă din cultura română, comparabil cu B.P. Hasdeu ca amploare a preocupărilor sale culturale. Hasdeu însuşi îl definea drept „părinte al literaturii române”. G. Călinescu afirma că „Personalitatea cea mai mare a literaturii române îndată după Dimitrie Cantemir este I. Eliade Rădulescu”.

Primul volum include operele de referinţă ale poetului (prefaţate, selectate şi comentate de Mircea Anghelescu, cel mai avizat cunoscător al operei lui Heliade Rădulescu): creaţia poetică cuprinsă în cărţile Meditaţii poetice dintr-ale iui A. de Lamartine (1830) şi Culegere din scrierile lui I. Eliad de proză şi de poezie (1836), o serie de texte poetice culese din periodice, din manuscrise şi din alte volume, selecţiuni din paginile în proză, distribuite respectiv în cuvântări şi conferinţe, schiţe, fiziologii, satire şi texte de critică literară; câteva dintre textele de teatru ale autorului, care a avut o contribuţie esenţială la formarea Teatrului Naţional.
Pentru cititorul de masă din Republica Moldova e o primă ocazie de a citi opera de referinţă a unuia dintre fondatorii literaturii române moderne, poate cel mai puţin cunoscut în Basarabia.

Cartea, astfel, e destinată în primul rând celor interesaţi de istoria literaturii române, în special a epocii paşoptiste (profesori, studenţi, elevi), celor interesaţi de istoria şi cultura românească a secolului XIX, precum şi tuturor iubitorilor de literatură.

Volumul este aprobat de Comisia de selecție pentru editarea cărții naționale și editat cu contribuția Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi cosul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting