Acest freamăt blând al absurdului. Recenzie în Convorbiri literare
20.09.2021
Cronică de carte pe marginea volumului Acest freamăt blând al absurdului, (Muriel Augry, Editurile Știința Chișinău, Cronedit, Iași, 2021, 110 p.) semnată de Marius Chelaru pentru ediția de iulie a revistei Convorbiri Literare, publicație a Uniunii Scriitorilor din România.
Muriel Augry, Acest freamăt blând al absurdului, prefață (Arta lui Muriel Augry) de Mustapha Kebir Ammi, postfață (captivanta poveste a vieții de fiecare zi) și versiunea română: Valeriu Stancu, cuvinte pe coperta a IV-a: Djilali Bencheikh, Farida Moha, Editurile Știința Chișinău, Cronedit, Iași, 2021, 110 p.; Cerneluri lacerate/ Encres lacérées, Muriei Augry – Poèmes, Phillipe Bouret – Encres, prefață: Emannuel Pierrat, traducere de Valeriu Stancu, Cronedit, Iași, 2020, 62 p.
Există în limba noastră câteva expresii intrate în uzul curent și care, cumva, „ascund” un straniu paradox mai degrabă nespus despre viața de zi cu zi și despre cum „banalul” cotidian e ca o mare tulbure și nu știi la ce să te aștepți în clipa următoare nici de la tine. Așa se face că, nici nu știi cum, din nimic... „viața bate filmul”, iar „banalitatea” cotidiană o ia razna... Muriel Augry are darul acesta de a tulbura „banalul” în texte de relativ redusă amplitudine (în 80 de pagini sunt opt astfel de „furtuni” neașteptate), nuvele însă „bine temperate”. Deși călătorim prin tot felul de locuri (din Franța, Italia ori Maroc), alături de personaje – conturate din tușe rapide de „penel”, dar care sunt de ajuns pentru a le „vedea” – care ar putea fi „oameni de lângă noi”, fără nimic deosebit (și nu sunt multe, în genere, în fiecare text, prim-planul e al unuia sau al unui cuplu), totul pare ca un tablou început în nuanțele ale unui cotidian oarecum tern. Cum deschidem cartea, în prima din cele opt „povești de viață” ne întâlnim, de pildă cu franțuzoaica Juliette, „mereu zâmbitoare, foarte disponibilă”, apreciată de colegi, dar și care e și amanta lui Falchinetti, patronul, cu care are un copil, și... Și e sătulă de cuvântul „auguri”, că numai de asta nu îi pare că ar fi însoțită... dar de la care pleacă în construcția răzbunării sale, concediată fiind, dar și ajutată de toți angajații în „planul” său. Toate personajele (Claude Vaillard, literatul gourmet care avea de susținut o conferință, Roger Blatioli – adică Blat, care din monotona cotidiană, după demisie, ajunge, cam fără voie... ca într-un film de Fellini, apoi Nunzia, Martha – pentru care, ca mai în fiecare zi, „nu era nimic de făcut” în oraș... ș.a.) nu par a ieși, inițial, cu nimic din „obișnuit”. Dar obișnuitul se transformă sub bagheta autoarei, când degajând ironie, când delicatețe, când „acțiune”... într-o poveste care captivează cititorul. Astfel, Muriel Augry se înscrie cu acest volum în buna tradiție a nuveliștilor francezi, demonstrând, încă o dată, posibilitățile pe care le poate oferi acest tip de proză.
Din anumite perspective cernelurile lacerate din acest „pas de deux” al lui Muriel Augry, cu poemele, și Phillipe Bouret, cu desenele, îmi aduc aminte de ce înseamnă koan-urile din ceea ce plecând din India lui Sakyamuni drept „chan” a ajuns să poarte, dăruit fiind cu spiritul japonez, numele de zen în Arhipelagul Nipon. Asta însă mai curând prin gândul la ideea de sugestie de dincolo de cuvinte și un anume joc între ce e spus/ desenat, și ce nu. Poate și cernelurile duc cu gândul, uneori, la jocul dintre vid și plin al maeștrilor genului din Orient, alteori la complicatele întortocheri, dar pe spațiu restrâns, și doar începute, fără a fi duse până la final, cumva à la Piranesi. Poate și poemele, uneori din doar câteva cuvinte construind aparente posibilități imaginative („Femei din carne înflăcărate/ vor pleca”), alteori dând un contur mai amplu, cu înțelesurile, aparent, mai „la vedere”, dar... (pe gâturile lor oferite/ vor depune un evantai de pasiuni/ și vor simți/ în scobitura șalelor/ mușcătura celuilalt”. Un joc, cred, atent gândit între luminile și golurile dintre cuvinte ori dintre tușele cernelurilor lacerate de pașii imaginației.
Nu în ultimul rând, remarcăm faptul că versiunea română, semnată fiind de Valeriu Stancu, bun cunoscător al limbii franceze, oferă premisa unor echivalențe potrivite. Notăm și colaborarea dintre două edituri românești de pe cele două maluri ale Prutului.
Autor: Marius Chelaru
Articol apărut în „Convorbiri literare”, iulie 2021, rubrica Autori moldavi, Edituri moldave
