Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
„Știința”, prezentă la Bookfest Chișinău 2016 cu încă o noutate editorială 07.09.2016

Eugenia Tofan, Centrul Media al AȘM, 2016-09-07

http://www.asm.md/?go=noutati_detalii&n=7543&new_language=0


Editura „Știința” a lansat, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2016, „Istoria ieroglifică” și „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” de Dimitrie Cantemir, precum şi „Scrieri” de Magda Isanos, toate apărute în colecţia „Moştenire” a Editurii sau o lansare dublă-triplă, cum avea să spună moderatorul evenimentului Mircea Ciobanu.
„Vreau să spun că este cea mai bună ediție a istoriei ieroglifice, efectuată până în prezent”, a menționat unul dintre cei mai cunoscuți cantemirologi de la noi, academicianul Andrei Eșanu, făcând referire și la Stela Toma, care având o bogată experiență de scriere la acest subiect, a revenit la textul inițial și a verificat minuțios textul istoriei ieroglifice. Dincolo de faptul că este o ediție excepțională în frumusețe, o adevărată capodoperă poligrafică, volumele au nu doar o copertă frumoasă, dar și ceea ce se ascunde între coperți, este foarte valoros. Adresând felicitări editurii „Știința” pentru lansarea acestor volume, academicianul le-a dorit tuturor lectură plăcută. Cei care încă nu au citit, să citească, iar cei care au citit deja, să o redeschidă, fiindcă au norocul să țină în mână cea mai bună ediție a cronicului din toate timpurile.
Următorii vorbitori s-au referit cu precădere la volumul „Scrieri” de Magda Isanos. Dr.hab. Alexandru Burlacu a menționat că ceea ce este în acest volum te convinge că perspectiva de abordare pe care o propune dr. hab. AlionaGrati, îngrijitoarea cărții, e simplă de tot, ea privește poezia din două perspective - raportul dintre eu și lumea înconjurătoare, structura imaginarului descoperind măreția poetei care avea toate datele unui mare poet. Deși este un volum care include, proza și publicistica, cartea este însoțită de mai multe referințe bibliografice, are o serie de precizări și cred că alături de volumele despre Mateevici, Ion Buzdugan, Magda Isanos și-a găsit un loc pe cinste, a relevat criticul literar Burlacu.
Dr. în filologie Galina Aniţoi, conferenţiar cercetător, Institutul de Filologie al AŞM, a menționat în luarea sa de cuvânt că Alex Ştefănescu, încă în 1994, scria despre Magda Isanos că „rămâne o legendă, din ce în ce mai ceţoasă”. Exegeta Aliona Grati încearcă să scoată această legendă din ceaţă, concentrând în ediţiaştiinţificăMagda Isanos. Scrieri” tot ce s-a păstrat din ceea ce a reuşit să înregistreze poeta pentru literatura şi cultura română” în fulgerătoarea sa trecere pe pământ. Act de recuperare a profilului de ansamblu al Magdei Isanos, cartea se face remarcată, în primul rând, prin structurarea judicioasă a materiei: Poezie, Proză, Publicistică, Lucrări în colaborare cu Eusebiu Camilar, Corespondenţă, Note şi comentarii, Iconografie. Dr. Galina Anițoi a remarcat și faptul că volumul de Scrieri este însoţit de un remarcabil studiu introductiv, în careAlionaGrati surprinde şi dezvăluie esenţapersonalităţii artistice a Magdei Isanos. „Reflecţiile critice despre modernitatea discursului mitopo(i)etic, configuraţia imaginarului, dominantele universului artistic denotă o cunoaştere în profunzime a operei isanoscieneşiţin să demonstreze prezenţa unei conştiinţeşisensibilităţi poetice distincte”, precizează vorbitoarea, iar relevanţaScrierilor consistă şi în corectitudinea reproducerii textului, a exactităţiişirigurozităţii documentare şi, nu în ultimul rând, a ţinutei grafice impecabile. Editarea acestei cărţi în forma în care a apărut este „cea mai substanţialăcontribuţie la cunoaşterea din interior” (Răzvan Voncu) a operei Magdei Isanos, susține filologul.
Dr. Nina Corcinschi, vicedirectorul Institutului de Filologie al AȘM a lăudat editura „Știința” pentru acest proiect editat, felicitări adresând și exegeților care s-au implicat în discuțiile pe marginea aparițiilor editoriale, dar și dnei Aliona Grati, cercetător avizat, despre care a scris atât de bine această ediție a Magdei Isanos. „Această carte nu doar ne recuperează integral viața și moștenirea Magdei Isanos, dar chiar reconfigurează profilul valoric al poeziei Magdei Isanos”, a subliniat dr. Corcinschi, precizând că Magda Isanos scria într-o notiță că este învingătoare și chiareste o învingătoare, pentru că ea nu și-a plâns moartea, dar a sublimat-o în forme artistice memorabile. Vorbitoarea a specificat și faptul că Magda Isanos a fost o poetă deosebită cu un caracter deosebit, având o cultură poetică și o lectură bogată. A fost nu doar o poetă valoroasă, dar și o personalitate distinctă și un caracter bine conturat.
„Sunt un cercetător foarte fericit, am avut mereu noroc să întâlnesc în cale oameni cu care o carieră profesională, oamenii cei mai potriviți”, a menționat la rândul său îngrijitoarea volumului, dr. hab. AlionaGrati, unul din momentele fericite fiind și propunerea editurii „Știința” care i-a oferit suportul necesar pentru ca să așeze toată informația într-un întreg. Le-a mulțumit tuturor pentru contribuții, pentru că în știință așa este, nu poate unul singur să facă o descoperire, este de părere autoarea.
Bucuria pentru faptul că această frumoasă povară a căzut pe umerii editurii „Știința” și au reușit să realizeze acest proiect, a fost exprimată de directorul editurii, dr. Gheorghe Prini, conștientizând încă mulți ani în urmă că, de fapt, aceasta a fost menirea echipei – un lucru greu, dar nu imposibil. „Suntem responsabili și ne-am asumat moștenirea literară. Facem tot posibilul să apară cei mai importanți scriitori și, în primul rând, cei care sunt legați de pământul acesta”, a conchis directorul Prini.
Lansarea a avut loc la Biblioteca „B.P. Hasdeu”, la eveniment fiind prezenți oameni de știință, reprezentanți ai mediului universitar, personalități ale vieții publice de la noi și din România, editori, cititori.

Galerie foto
 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting