Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Nicolae Popa, realistul magic 16.08.2024

O cronică pe marginea volumului lui Nicolae Popa, Vidra în apele cerului, apărută în nr. 7, 2024 al revistei Luceafărul de dimineață


Pendulând pe un fir de borangic între fantasticul mitologiei şi hiperrealitatea cotidianului, nimic nu mă împiedică să-l incadrezpe Nicolae Popa într-o paradigmă realist magică. Dar l-aş include și în vreo antologie a literaturii cinegetice, de la Sadoveanu la Aureliu Busuioc. Nu este un poet în proză, ci un aspru, necruțător (și captivant) narator al unor istorii care te țin cu sufletul la gură. Nuvelist cu acte și instrumentar în regulă, cu darul povestitului și cu uimitoarea capacitate de a crea anturaje și personaje memorabile. Criticul Eugen Lungu, care semnează postfața cărții*, pune primele nuvele ale lui Popa sub semnul pădurii (autorul e născut într-un sat din Codrii basarabeni), iar ultimele, sub semnul apei: „Dacă primele cărți ale lui Nicolae Popa rimau cu foșnetul verde răzbătând dinspreun areal preponderent silvestru, atunci volumele de proză par zămislite sub imperiul acvaticului.” Și o precizare, necesară în context narativ, dar şi pentru încadrarea în jocul de oglinzi al realismului magic: „Apele din proza scurtă a lui N. Popa (dar și din romane!) sunt mai mult decât un anturaj ambiant sau un simplu fundal pe care se proiectează traiectul existențial al personajelor. Mediul lichid (râuri, lacuri, bălți, canale etc.) este de regulă un tărâm cvasifantastic consubstanțial trăirilor umane. Dilemele personajelor,percepute de acestea uneori doar la nivel instinctual, află o neașteptată conștientizaredoar prin ciudate reflectări în oglinda apelor”.


Realitatea prozaică, marcată şi de teroarea istoriei, nu dispare în acest peisaj mitic, ci este subsumată poetic, esențializată prin literalizare: „În Cel din spate, scrie Eugen Lungu, râul care animă peisajul trebuie să fie fără îndoială Prutul, deoarece e un curs cu statut de frontieră. Apa lui are efecte taumaturgice, pentru că nu e atât un loc de pescuit, cât e un adânc lichid ce păstrează, dispersată în el, memoria timpului. (...) O apă, un fluid, care, printr-o vitregie a istoriei, a încremenit, ca într-un spasm paralizant, în restricționară piatră de hotar. Astfel, cel din spate, care nu întâmplător e profesor de geografie, îi transmite tânărului «pescar» adevărul despre 28 iunie 1940. Deși titlul povestirii poate fi citit și printr-un alt racursiu, al realității istorice specifice momentului când era scrisă proza: anii ’90 ai secolului trecut.”


O nuvelă stă aparte în cuprinsul antologiei. De fapt, ea nu poate fi gustată cu adevărat decât citită împreună cu povestirea lui Vladimir Beşleagă Hoții din apartamente. Venerabilul prozator șaizecist depăna o istorie fantasmagorică, dar şi povestea poveştii, narațiunea comandată urmând a fi publicată în revista Basarabia, condusă de Nicolae Popa. Astfel încât, pe partea metaficțiunii, ultimul e un personaj important în economia nuvelei. N. Popa îi răspunde (aș zice, în maniera latinoamericanilor) cu nuvela în oglindă Castanul roz, într-un fascinant joc literar, incluzând aici şi pasaje memorialistice: unul se referă la o călătorie pe o navă croazieră împreună cu acelaşi V. Beşleagă. Reținem din această călătorie şi o secvență tristă a istoriei literaturii: când turiştii sunt invitați să viziteze Istanbulul, singurul care este obligat să rămână la bordul navei este Orhan Pamuk, scriitorul renegat de autoritățile propriei țări, având interdicție de a intra în Turcia. Reținem în această nuvelă şi cea mai convingătoare descriere a terasei Uniunii Scriitorilor (de la Chişinău, da).


Cartea include nuvelele de referință ale autorului și este adresată în primul rând gurmanzilor literari, celor care știu să aprecieze scriitura rafinată și densă, dar și tuturor iubitorilor de proză narativă de proporții mici.Deliciul cărții (pentru un cititor precum subsemnatul) e în jocurile textuale şi metaliterare, care însă nu exclud narațiunea, ci o circumscriu perfect, o învelesc în foaia de carte. Se întâmpla în Cubul de zahăr, se întâmplă şi în deschiderea nuvelei Păsări mergândpe jos: „Și dacă tot suntem cu ochii pe foaie, să privim cu luare aminte și marginile ei. Cele trei margini libere, tăiate fin cu ghilotina, depind în totalitate de marginea a patra, cea care-i încleștată în menghina cotorului, și-ți dă siguranța că nimic nu se pierde pe vânt, nimic nu dispare atât de ușor din realitate și din literatură. Toate cele văzute în timpul lecturii au rămas reflectate între coaja literelor și adâncul limpede al paginii, acolo unde acum un tânăr domn în alb complet – cămașă, sacou, pantaloni – se furișează printre arbuștii încă înfrunziți, pe costișa priporoasă, venind dinspre lacurile din Valea Trandafirilor. El ține cu tot dinadinsul să se apropie de Viaduct ce trece pe deasupra văii la o asemenea înălțime încât pare desenat pe cer”.


Realitățile (absolut palpabile) din poemele, romanele și prozele scurte ale lui Nicolae Popa par proiectate în apele cerului, într-o magică realitate memorabilă.

* Nicolae Popa, Vidra în apele cerului, Știința 2024 (colecția „Antologia prozei scurte”), postfață de Eugen Lungu, 240 pag.

 
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting