Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16

„Îți scriu din Chișinăul alb...”

Autor: George Dorul Dumitrescu Limba: Română Tipul copertei: Carte broșată Format: 130x200 mm Numarul de pagini: 208 Anul apariţiei : 2022 ISBN: 978-9975-85-338-5 Colecţii şi domenii: Memoriile Basarabiei
135 lei
  În stoc

Descrierea cărții
George Dorul Dumitrescu a venit la Chişinău în calitate de profesor de limba română la Liceul Militar Regele Ferdinand I. Spre deosebita lui plăcere a descoperit un oraş original prin cultura şi tradiţiile sale. Admiraţia lui a mers atât de departe încât a scris şi o minimonografie pe care aşa şi a întitulat-o Chişinău 1936. Anul 1936 era momentul jubiliar, când primarul Ion Costin a organizat serbarea celor 500 de ani de la prima menţiune documentară în care era atestat Chişinăul.


Tot autorului îi datorăm una dintre cele mai elevate reviste literare Pagini basarabene, revistă situată printre liderii ediţiilor de orientare culturală.


„Chișinăul e un oraș al depărtărilor, al amintirii, al liniilor drepte și iremediabilei tristeți. Tăcerile lui sunt mai vaste, depărtările largi, vânturile reci, iernile înverșunate, ecourile încă mai vagi. Cel mai trist oraș din lume, cu deosebire toamna când lumina aceea mocnită tremură fragil, neliniștită, ca o presimțire apăsătoare și se stinge, topindu-se parcă sub alte constelații, stranii și necunoscute...


Un oraș pitoresc, plin de contraste și de curiozități prin care, s-a făcut observația, istoria a trecut fără a fi lăsat vreo urmă”, scrie George Dorul Dumitrescu în „Orașul din amintire”, o carte editată la București în 1944.


„După apariția cărții „Orașul din amintire”, cariera literară a lui G.D. Dumitrescu se întrerupe. Se creează impresia că destinul trasează aici o linie pentru a da un sens eforturilor lui.


„Orașul din amintire” rămâne și astăzi una dintre cele mai admirabile cărți despre Chișinăul interbelic, neîntrecută deocamdată. Dintre multele înfățișări literare ale Chișinăului, aceasta se deosebește nu doar prin anvergura care a depășit articolul de ziar, dar și prin convingătoarea expresie a unui oraș modern iradiind fascinație. A venit timpul să iasă din lungul somn de moarte și uitare.” Aliona GRATI

Volumul este adresat cercetătorilor din domeniile istoriei, ziaristicii, dar și unui public mai larg, inclusiv studenților și profesorilor, tuturor celor interesați de trecutul Basarabiei.

Ediție îngrijită de Aliona Grati
Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting