Pe 12 ianuarie 2023, Editura Stiinta în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România (USR), filiala Iași a organizat lansarea volumului de carte Constantin Stere. Publicistica literară și filosofică. Evenimentul s-a consumat în prezența autorilor și prețuitorilor de carte bună, la Centrul Civic, amfitrion - Cassian Maria Spiridon, președinte al USR, Iași.
Moderator al evenimentului a fost dr. ing. Gheorghe Prini, directorul Editurii Știința.
Lansarea a avut loc în ajunul Zilei Culturii Naționale din România și în ajunul Zilei Naționale a Culturii din Basarabia, sărbători, care au loc anual pe 15 ianuarie, de ziua nașterii lui Mihai Eminescu, în semn de omagiu poetului național și în scopul promovării culturii, artei și științei, dar mai ales în scopul promovării cărții și a lecturii.
Figură simbolică și de mare valoare, Constantin Stere a fost un reprezentant marcant al culturii noastre, militant înfocat al idealurilor naționale, a fost acel care a avut un rol decesiv în Unirea Basarabiei cu România.
Îi placea să spună: „Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obștesc și care simt chemarea să îndrumez lumea”.
Până nu demult, scrierile publicistice a lui Stere erau cvazinecunoscute, iar asta explica multitudinea de interpretări ambigui, până la falsificare, a concepţiilor şi practicii social-politice şi cultural-literare a lui C. Stere din ultimele două decenii a vieții.
O ediţie ştiinţifică a publicisticii lui C. Stere era o necesitate stringentă pentru cultura noastră de astăzi și cel care și-a asumat această sarcină este domnul Victor Durnea, care în ultimii ani a reușit performanța de a procesa, practic, toată publicistica lui Constantin Stere și a edita cea mai mare parte a ei, la Iași.
Ediția de la Iași este destinată, în primul rând, specialiștilor în domeniu: istoricilor, istoricilor literari, sociologilor și altor specialiști din domenii înrudite.
„Noi ne-am dorit să avem o ediție a publicisticii lui C. Stere pentru un cerc cât mai larg de cititori, în stilul și haina prestigioasei colecții Știința „Moștenire”.
Ne-am propus ca aceste cărti să ajungă la cercul acesta, al cititorului de masă. De aceea cărțile din colecția “Moștenire ” sunt propuse spre publicare prin Programul de susținere a editării cărții naționale. În consecință, cel puțin 300 de exemplare din fiecare titlu al colecției completează fondurile de carte ale bibliotecilor publice din Republica Moldova. De rând cu exemplarele destinate bibliotecilor publice din Republica Moldova, noi tiparim cel puțin încă 300-700 de exemplare pentru piața de carte de pe ambele maluri ale Prutului.” – a menționat directorul Editurii Știința, Gheorghe Prini.
Sursa a mai spus că primul volum din seria de Scrieri publicistice a lui Constantin Stere, care cuprinde Publicistica litera și filosofică, va fi urmat de volumele de Publicistică politică, orientativ în anul 2024.
De menționat, colaborarea cu redutabilul autor, a rezultat și cu alte publicații îngrijite de dl Victor Durnea, marca Editura Știința:
- în 2018, două titluri în Colecția Pagini despre Basarabia – Basarabia în Parlamentul Marghiloman și Basarabia în presa anului 2018;
- două titluri de carte în anul 2021- una în colecția Memoriile Basabiei – Pro Basarabia, Pro Romania. Scrisori deschise, de Dumitru C. Moruzi și alta, în colecția Moștenire – Scrieri de Sergiu Matei Nica, în 2 volume;
Despre rolul lui C. Stere și impactul generației publiciștilor din acea vreme a vorbit dl. profesor universitar Bogdan Crețu.
Pentru informare, anul acesta la Editura Știința, în colecția Moștenire, va fi publicat volumul Cezar Baltag. Scrieri, cu un studiu introductiv semnat de profesorul Bogdan Crețu.
Cuvinte calde despre carte, colecții valoroase și misiunea editorilor de a regândi și etala comorile litarare moștenite a vorbit și Lia Maria Voicu, dr., președinte al Fundației C. Stere, Bucov, dar și Valeriu Stancu, scriitor, directorul Editurii CronEdit, Iași, precum și autorul volumului lansat, Victor Durnea, istoric literar, dr. , cercetător științific gr. I, Institutul de Filologie Română - A. Philippide, Iași, autorul ediției.
Vorbe de suflet a adresat și publicului un bun preiten al Editurii Știința, dl. Nicolae Busuioc.
Prezentându-l, directorul Gheorghe Prini a specificat: „Ceea ce este astăzi Editura Stiința se datorează, în mare măsură, colaborării noastre cu dl Busuioc, pe când domnia sa era la cârma Bibliotecii județene „Gheorghe Asachi”. ParticareaEditurii Stiința la Salonul de carte organizat de biblioteca, pe care cu mare iscusință o conducea, a fost un imbold în plus în colaborarea cu autorii din România, în special cu cei din Iași, dar și un prim pas a Științei pe piața de carte din România. Avem aici un public select și în măsură de pretențios. Aceasta ne obligă în continuare să punem accent pe calitate la orice etapă a procesului nobil de editare a cărții și valorificare a moștenirii literare.”