Editura Știința a lansat marți, 11 octombrie, cu prilejul Hramului orașului, un set de volume din colecția „Memoriile Basarabiei”.
Evenimentul s-a consumat în prezența studenților, istoricilor și prețuitorilor de carte bună, cu caracter, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Sala cu Coloane.
Aproape fiecare dintre cărțile prezentate, prin chintesența autorilor îndrăgostiți de Basarabia, îl poartă pe cititor și pe străzile Chișinăului, la sfat cu oamenii lui, în vâltoarea evenimentelor sau în singuratice seri de meditație târziu-tomnatice, într-un cartier linistit al urbei de până la mijlocul secolului XIX.
Potrivit lui Gheorghe Prini, director al Editurii Știința și moderator al evenimentului, „Memoriile Basarabiei” este o colecție de carte a Editurii Știința, care vine să ia locul celei cunoscute sub numele de „Pagini despre Basarabia”:
„Vechea colecție avea în obiectiv abordarea evoluției în timp a acestui spațiu românesc cu preponderență sub aspect istoric. Atât noul generic, cât și noua formulă grafică aleasă nicidecum nu înseamnă anularea orientării tematice a „Paginilor… ”. Dimpotrivă, ea lărgește acest cadru, angajându-se să-i ofere cititorului interesat pagini relevante și nume de creatori din cele mai diverse domenii: știință, învățământ, literatură, cultură, economie, agricultură ș.a., care au contribuit la crearea unui portret colectiv memorabil al acestui pământ. Reunite în cărți de autor sau selectate și grupate în culegeri și antologii, toate aceste nume și lucrări se înscriu în șirul contribuțiilor care creează imaginea Basarabiei în timp și alcătuiesc ceea ce se cheamă memoria colectivă a Basarabiei.
Altfel spus, cărțile prezentate, sunt o mărturie a trecutului nostru. Acestea se convertesc în memoria noastră comună, or fără a ne cunoaşte trecutul, nu ne vom putea proiecta un viitor durabil şi consecvent.”
Editorul Gheorghe Prini menționează faptul că o istorie a Basarabiei, din orice punct de vedere ar fi privită, chiar şi ţinând cont de sincopele perioadelor de înstrăinare ale acestei provincii de tulpina comună a românismului, nu poate fi decât parte organică a istoriei întregului popor român, iar autorii prezentați cu această ocazie vin cu dovada dorului nemărginit pentru această palmă de pământ cu o cultură și cu oameni de excepție.
Alături de invitați, îngrijitorii edițiilor și critici literari (Ludmila Șimanschi, Aliona Gratii, Dinu Poștarencu, Lidia Troianovski, Diana Dementieva, Ion Negrei, preot Viorel Cojocaru), au fost prezentate aparițiile recente în colecția „MEMORIILE BASARABIEI”:
George Dorul Dumitrescu„Îți scriu din Chișinăul alb...” Ediție și prefață de Aliona Grati
Vasile Țepordei. Iubim Basarabia. Articole jurnalistice. Editoriale. Predici. Evocări, în două volume. Ediție și prefață de Lidia Troianovski
Gheorghe I. Năstase Studii și articole istorico – geografice. Ediție și prefață de Dinu Poștarencu.
Prin Basarabia românească. 1918 -1944. Antologie de Olga Iordache și Liviu Papuc. Introducere de Ion Țurcanu
Dumitru C. Moruzi. Pro Basarabia. Pro România. Scrisori deschise. Ediție de Victor Durnea