Colecții și domenii
(+373 22) 73-96-16
Colecția „Moștenire” la 100 de titluri. În perspectivă - 100 de scriitori! 01.02.2024

Cu ediția Leonid Dimov, colecția „Moștenire” a Editurii „Știința” ajunge la 100 de titluri de carte (volumul 1 a ediției Dimov este cu numărul 99, iar volumul 2, cu numărul 100 în lista titlurilor din această colecție).


Este o performanță remarcabilă pentru o COLECȚIE DE BIBLIOTECĂ, inițiată și îngrijită de neobositul cercetător, om al cărții și editor de vocație, Mihai Papuc, coordonatorul colecției.


O colecție solicitată de cititori și care, prin intermediul programului de editare a cărții naționale a Ministerului Culturii chiar ajunge în bibliotecile publice.


Mesajul Domnului Gheorghe Prini, directorul Editurii „Știința”:

„După 33 de ani de la inaugurare, colecția de carte „Moştenire” a Editurii Ştiinţa a ajuns la volumul cu numărul 100. Este un fericit prilej de bucurie, atât pentru editori, cei care au gândit şi i-au dat viaţă acestui proiect editorial, cât şi pentru cititori, care ani la rând au aşteptat aceste cărţi în bibliotecile publice dar şi, bineînţeles, în cele personale. Mai mult, bucuria este triplă, dat fiind faptul că volumul cu numărul 100 este dedicat scrierilor poetice și culturale ale unui important scriitor al literaturii contemporane româneşti, Leonid Dimov, poetul care provine din spațiul basarabean, fiind născut la Ismail, și chiar cvadruplă, având în vedere că Editura a rotunjit recent 65 de ani de la fondare. Este un cadou frumos și binemeritat pentru colectivul Editurii „Știința”.


Colecţia „Moștenire” a fost inaugurată in anul 1991, pe valurile încinse ale Mişcării de eliberare şi regenerare naţională şi a însemnat pentru noi, cei de la „Știința”, Marea Schimbare. Primul titlu din colecţie, „Folclor şi tradiţii populare” (ediţie în două volume, reeditată apoi, într-un singur volum) aparţine folcloristului şi etnologului Petre V. Ştefănucă, originar din Ialoveni.


Colecţia reuneşte mari scriitori clasici români într-o aleasă şi comprehensivă selecţie, începând cu vechii cronicari, trecând la secolul luminilor, la paşoptiști, la epoca marilor clasici şi până în zilele noastre: Ioan Neculce, Dimitrie Cantemir, Ion Eliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alecu Donici, Constantin Stamati, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu,Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Barbu Delavrancea, Vasile Bogrea, Octavian Goga, Alexei Mateevici, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu etc.




O mențiune aparte la acest ceas aniversar merită seria de Scrieri Bogdan Petriceicu Hasdeu, programată inițial în 16 volume,dar care, în aceste zile a ajuns la volumul 21, precum și seria deOpere Dimitrie Cantemir, care se încheie la moment cu volumul 6.


În ultimii ani am acordat o atenție deosebită valorificării operei unor nume de scriitori proveniți din spațiul basarabean, care, în virtutea faptului că erau scriitori „români basarabeni”, au fost interziși de autoritățile comuniste de pe ambele maluri ale Prutului. Prin editarea lor, în colecția „Moștenire”, azi, ei revin acasă: protejați și solicitați, în biblioteca publică sau personală. Astfel, au văzut lumina tiparului scrierile lui Gheorghe V. Madan (ediție în 2 volume), Ion Buzdugan (ediție în 2 volume), Dumitru Moruzi (ediție în 2 volume), Dimitrie Iov (ediție în 2 volume), Leon Donici (ediție în 2 volume), Andrei Ciurunga, Anatol Baconsky (ediție în 2 volume), Cezar Baltag și recenta apariție, prilejuită momentului aniversar – 100 de volume –, Leonid Dimov (ediție în 2 volume).


La selectarea şi pregătirea ediţiilor din colecția „Moștenire” au fost antrenaţi cei mai prestigioşi cercetători din domeniul academic şi editorial din întreg spaţiul românesc: acad. Virgil Cândea, acad. Andrei Eşanu, acad. Grigore Brâncuş, acad. Constantin Ciopraga, George Gană, Valeriu Râpeanu, Liviu Leonte, Mircea Anghelescu, Cornel Simionescu, Niculae Gheran, Ionel Oprişan, Stancu Ilin; Teodor Vârgolici, Mircea Păcurariu, Nicolae Mecu, Stela Toma, Emilia Milicescu, Constantin Mohanu, Paul Mihail, Iordan Datcu, Vasile Ciocanu, Ana-Maria Brezuleanu, Ioan Pop, Ion Bogdan Lefter,Eugen Lungu, Bogdan Crețu, Victor Durnea, ş.a.




Vom persevera în editarea colecției „Moștenire” și mai departe, lipsă de nume și de scrieri nu ducem.


Până la acest moment, colecția cuprinde scrierile a 47 de scriitori.


Obiectivul următor este să obținem performanța editării în colecție a cel puțin o 100 de scriitori.”

Descarcă oferta
Coșul meu
Vezi coșul 0 produs(e)
$Suma 0
Top vânzări
Muzicanții din Flutura de Dumitru Crudu
Magdalena de Vlad Ioviță
Newsletter
© Copyright Editura Știința
Developed by WebConsulting