“Scrieri” de Ion Buzdugan în revista CONVORBIRI LITERARE
(Istorie literară,11 septembrie 2015)
Iordan DATCU – Restituirea operei lui Ion Buzdugan
http://convorbiri-literare.ro/?p=4978

Iordan DATCU – Restituirea operei lui Ion Buzdugan

Din cel puţin două motive este binevenită editarea operei lui Ion Buzdugan în două cuprinzătoare volume, îngrijite şi tipărite de Mihai Papuc şi fiul său, Tudor Papuc, la Editura Ştiinţa din Chişinău, în 2014 (I, 546 p., II, 562 p.): mai întîi pentru că este prima ediţie care prezintă toate compartimentele operei acestuia şi apoi pentru că observaţiile critice care vor fi prilejuite de ediţia de acum vor putea să se raporteze la receptarea anterioară a poetului basarabean. Un anume sentiment de insatisfacţie faţă de unele opinii drastice se resimte, spre exemplu, în ceea ce scrie Mihai Cimpoi în ediţia a treia a cărţii sale O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Chişinău, 1996); „Expediat prea uşor în tagma «minorilor» şi «medienilor», Ion Buzdugan capătă contururi viguroase de creator liric important, tipic basarabean, ce dă glas «lumii jalei şi durerii» şi, totodată, renunţă la registrul minor, urieşizînd şi eroizînd viziunile”. Aceeaşi insatisfacţie este declarată şi în studiul introductiv la ediţia de acum, semnat de Eugen Lungu, care scrie: „Ion Buzdugan a scos în România interbelică cîteva volume. Acestea vor fi comentate, mai ales Miresme din stepă, scurt şi zgîrcit de Perpessicius, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Simion Mehedinţi, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, V. Şerban ş.a. Cele trei istorii publicate între războaie (Nicolae Iorga, 1934; E. Lovinescu, 1937; G. Călinescu, 1941) îl tratează expeditiv. Iorga, atent cu «marginile» proaspăt alipite României, e mai generos, Lovinescu îl bifează doar ca unitate statistică, iar Călinescu îi pomeneşte numele, în treacăt, «la pachet», într-un text dedicat lui Pan Halippa, neuitînd însă să-i inventarieze în ciclopica Bibliografie a Istoriei… cărţile apărute între timp. Faptul că îl cunoscuse personal pe militantul politic Ion Buzdugan îi prilejuieşte lui Iorga şi alte pagini de caldă evocare a compatriotului nostru (vezi Suflet basarabean)”. Personal, am remarcat, cu încîntare, că în amintitul studiu introductiv, Eugen Lungu consemnează laudativ rîndurile pe care le‑am scris în Dicţionarul folcloriştilor, pe care l-am tipărit, în 1979, împreuna cu Sabina‑Cornelia Stroescu, în care, scrie Eugen Lungu, Buzdugan „figurează cu drepturi depline de folclorist român“, şi remarcă tonul afectuos al prezentării noastre.

Remarcăm tonul aşezat, cumpănit al aprecierilor lui Eugen Lungu asupra operei lui Buzdugan: „În context general-românesc, recentele volume îl vor găsi şi lăsa pe Ion Buzdugan acolo unde l-a fixat istoria şi modesta sa avuţie literară – pe raftul doi. Chiar dacă în generaţia şi în timpul său el are o prestaţie literară pasabilă, nefiind nici în capul topului, dar nici ultimul citat pe ordinea de zi. În strictul areal al interbelicului, basarabean el însă nu are egali, căci e departe înaintea tuturor. Inclusiv a lui Alexei Mateevici, căruia destinul nu i-a fost propice pentru a-şi depăşi nesiguranţa şi ezitările inerente vîrstei. Opera lui Ion Buzdugan nu face dovada unei culturi prea extinse a autorului ei, dar acolo unde nu i-au ajuns cunoştinţe sau îndemînare, inima sa largă a complinit totul. De aceea îi vom găsi un loc onorabil în memoria noastră. Acolo unde e puţin, totul contează”.

Ediţia conţine nu doar volumele de versuri tipărite, Miresme din stepă (1922), Ţara mea (1928), Păstori de timpuri (1937),Metanii de luceferi (1942), ci şi versurile rămase în periodice şi în manuscrisele inedite Podgorii de aramă, Pietre de temelie, Balada morţii cronicarului Miron Costin, publicistica, corespondenţa şi Cîntece de durere, 1905–1908. Poezii cu caracter naţional-popular, acestea puse la sfîrşitul volumului pentru că sînt mai mult nişte încercări.

Volumul al doilea cuprinde Folclor. Tradiţii populare şi Traduceri. Folcloristul este şi el prezentat nu doar cu cele două volume tipărite, Cîntece din Basarabia (1921) şi Cîntece din Basarabia (1928), ci şi cu ineditele; Din folclorul basarabean.Bucăţi culese de Ion Buzdugan în anii 1912–1915 şi Tradiţii nupţiale. Cîntece haiduceşti. În nota la ediţie se menţionează că aceste manuscrise le‑au fost semnalate editorilor de autorul acestor rînduri.

În fine, în secţiunea Traduceri (p. 216-517), sînt adunate pentru prima dată la un loc tălmăcirile din Puşkin, Lermontov, Taras Şevcenco, Paul Verlaine, Mihail Koţiubinski, Ivan Bunin, Valeri Briusov, Aleksandr Blok, Constantin Balmont, Andrei Belîi, Esenin şi Gorki. La puţin după decesul lui Ion Buzdugan, i-a apărut, în Biblioteca pentru toţi, traducerea Evgheni Oneghin, de Puşkin. În prefaţa la traducere, Perpessicius, bun prieten al lui Buzdugan, mărturie în acest sens fiind şi scrisorile dintre ei, date acum în această ediţie, apreciază că, în cadrul traducerilor în versuri din literaturi străine, traducerea făcută de Buzdugan „va figura oricînd printre cele dintîi”.

Ediţia este însoţită, în volumul întîi, de un foarte documentat capitol de Repere cronologice. Viaţa şi opera şi de unul deNote şi comentarii în volumul al doilea.

Din reperele cronologice decupăm o pagină strălucită din cuvîntările patriotului Ion Buzdugan, şi anume declaraţia sa în şedinţa istorică a Sfatului Ţării de la 17 martie 1918: „Las’ ca poporul nostru, ţara noastră şi toată lumea să ştie că noi, românii basarabeni, care am suferit un veac întreg sub jugul ţarismului rus, că noi toţi dormim unirea cu fraţii noştri de peste Prut, că noi vroim să fim şi să rămînem pentru totdeauna împreună cu toţi românii. Să ştie toată lumea că noi vroim unirea tuturor românilor, de partea aceasta a Prutului şi de cealaltă a Carpaţilor într‑o Românie Mare, una şi nedespărţită… Şi în această oră solemnă, eu, domnilor deputaţi, în faţa întregului popor şi a urmaşilor, în faţa istoriei şi a omenirii întregi vă invit să vă faceţi datoria pînă la sfîrşit – să votaţi deschis şi curajos unirea Basarabiei cu România. În special adresez această rugăminte către ţărănimea muncitoare, mai cu seamă cea moldovenească şi zic: pentru binele întregii ţărănimi, pentru binele poporului nostru moldovenesc şi a tuturor urmaşilor, datoria Domniilor Voastre, ţărani moldoveni, să votaţi pentru unire. Fiţi tari şi îndepliniţi-vă datoria, fiindcă ceasul Unirii a sunat”. Înflăcărate şi drepte cuvinte, rostite de un sincer şi curajos român.