O triplă lansare de carte a avut loc la Chişinău, în cadrul Salonului Internaţional al Cărţii, în contextul mulţimii de evenimente şi manifestări închinate Zilei Limbii Române – 31 august: era vorba de trei noi apariţii în colecţia „Moştenire“, a Editurii Ştiinţa.

În sala de lectură a bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu“, reprezentanţi ai editurii, critici literari şi realizatori ai ediţiilor în chestiune au prezentat unui public interesat, în mod vizibil pasionat de lectură şi de însuşirea valorilor literare de patrimoniu, noile iviri editoriale: Alecu Russo, Scrieri, ediţie de Teodor Vârgolici; I.L. Caragiale Opere (în trei volume), ediţie de Stancu Ilin, Nicolae Bârna şi regretatul Constantin Hârlav; Leon Donici, Scrieri (în două volume), ediţie de Ana-Maria Brezuleanu. Sunt ediţii consistente, cuprinzătoare, întocmite cu scrupul ştiinţific, dotate cu un aparat critic grăitor. În ediţia Alecu Russo, textele scriitorului au fost grupate, în baza criteriului tematic, în compartimentele: Memorii şi scrieri istorice; Scrieri de critică literară; Scrieri poetice şi Scrieri politice, la Addenda fiind inclus textul Groază. Ultimul haiduc român, atribuit autorului. Ediţia Caragiale cuprinde practic toată proza literară a scriitorului, întreaga lui operă dramatică, precum şi textele sale referitoare la teatru (articole, cronici dramatice şi alte însemnări). Desigur că pentru cititorul de limbă română trăitor în România, ştirea apariţiei unor noi ediţii de acest fel din operele unor Alecu Russo sau I.L. Caragiale n-ar fi ceva cu totul extraordinar (el având, în principiu, la dispoziţie asemenea ediţii, chiar dacă, în ultima vreme, în special în ce-l priveşte pe Caragiale, devenite intruvabile). Însă o menţiune specială ar merita-o, poate, pentru cititorul „standard“ din România, noua ediţie din scrierile lui Leon Donici (1887-1926), autor încă foarte puţin cunoscut, cu un traiect biografic şi intelectual mai puţin obişnuit: născut la Chişinău, rus după tată şi român după mamă, s-a ilustrat şi a excelat, în prima tinereţe, trăind la Sankt Petersburg, în cadrul literaturii ruse „de top“, sub numele lui „din acte“, Leonid Dobronravov, pentru ca, revenit în 1920 la Chişinău – adică, pe atunci, în România – să scrie şi publice în româneşte, frecventând şi medii literare de elită, iar ulterior, în ultimii ani de viaţă, să se stabilească la Paris, unde l-a găsit moartea, fiind apoi înmormântat la Chişinău. Unele din scrierile lui au mai fost editate într-o epocă relativ recentă – în România, în 1996, a apărut Revoluţia rusă, ediţie îngrijită de Rodica Pandele, cu o postfaţă de Ov.S. Crohmălniceanu, iar în 1997, sub titlul Leon Donici, Marele Archimedes, sub îngrijirea Anei-Maria Brezuleanu, au fost editate textele lui scrise în româneşte, răspândite în periodicele româneşti –, dar ediţia aceasta, de la Chişinău, este sensibil îmbogăţită faţă de precedentele reeditări din anii nouăzeci: au fost adăugate (în traducerea lui M.V. Ivanov, revizuită de Ana-Maria Brezuleanu) scrierile în ruseşte publicate de autor în volum la Sankt-Petersburg, a fost introdusă o secţiune de corespondenţă (13 scrisori ale lui Donici), precum şi câteva texte descoperite recent de Mihai Papuc (competent istoric literar, experimentat redactor de carte, răspunzător de realizarea ediţiilor care făceau obiectul amintitei lansări) şi Teodor Papuc (unele dintre ele scrise în limba rusă şi traduse în română). La amintita lansare de carte, despre Leon Donici au vorbit critici şi istorici literari de la Chişinău (Aliona Grati, Iurie Colesnic) şi realizatoarea ediţiei (care, detaliind obiectivele pe care le-a ţintit, a subliniat diferenţele stilistice între textele scrise în română şi, respectiv, în rusă de autorul bilingv, a scos în evidenţă calitatea literară deosebită a operei lui Donici şi destinul literar şi biografic de excepţie al acestuia şi, totodată, a subliniat că şi aceasta ediţie este incompletă, că studierea lui Donici rămâne deschisă, întrucât mai sunt fără îndoială multe scrieri, în rusă şi în română, ce trebuie depistate în presa timpului). A doua zi după tripla lansare de carte, pe 1 septembrie, la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău a avut loc un alt eveniment, susţinut de Editura ştiinţa şi generat de consideraţia pentru cinstirea memoriei scriitorului Leon Donici/Leonid Dobronravov: dezvelirea şi sfinţirea unei stele funerare la mormântul acestuia – de fapt, mormântul familiei sale. După moartea scriitorului, trupul său a fost adus în patrie – datorită lui Octavian Goga şi Nichifor Crainic – şi înhumat la Chişinău, alături de bunicul său matern, preotul Petru Donici şi de tatăl său, Mihail Dobronravov. Tot acolo avea să fie înmormântată şi mama scriitorului, Domnica Rostovskaia, decedată la un deceniu după fiul său. Mormântul, uitat şi neîngrijit, căzut în paragină, a fost depistat acum câţiva ani de Mihai Papuc, prin stăruinţa căruia aveau să fie găsite şi utilizate cu folos resursele necesare pentru cuvenita lui restaurare şi înzestrarea lui cu un monument funerar adecvat, impozant fără emfază, menit să contribuie la perpetuarea memoriei unui scriitor din păcate aproape uitat, puţin cunoscut atât în România şi Republica Moldova, cât şi în Rusia.