Apariție editorială: Catastrofa și alte proze scurte de Liviu Rebreanu
13.04.2022
Volumul include, într-o structură tematică relevantă, nuvelistica de referință a lui Liviu Rebreanu, precum și o amplă postfață semnată de cunoscutul cercetător literar Constantin Cubleșan, în care sunt trasate structural și explicate didactic liniile de forță ale universului acestor proze, scurte dar dense.
Rolul lui Liviu Rebreanu în evoluția genului narativ în literatura română este atât de mare, încât fără el o discuție asupra prozei românești moderne ar fi imposibilă. Succesul romanelor lui se adună din succesul nuvelisticii sale, unele piese conturând viitoarele universuri romanești, altele rezistând autonom ca opere desăvârșite, precum Catastrofa, Ițic Strul, dezertor sau Ciuleandra. În proza scurtă se află universul primar al romanelor, scriitorul testând tipologii și conflicte ce urmau a fi dezvoltate în construcțiile de proporții. Ceea ce frapează în marele univers al romanelor, se regăsește în povestirile și nuvelele sale. Nimbul tragic îl aflăm „în Răfuiala și în Ion, în Catastrofa sau în Pădurea spânzuraților, în Cântecul lebedei sau în Ciuleandra. E pretutindeni aceeași magmă incandescentă, indiferent dacă ea se revarsă din craterul unui vulcan de mare erupție ori din răbufnirea, de mai mic impact în mediu, a gheizerului”(C. Cubleșan).
Volumul include, într-o structură tematică relevantă, nuvelistica de referință a lui Liviu Rebreanu, precum și o amplă postfață semnată de cunoscutul cercetător literar Constantin Cubleșan, în care sunt trasate structural și explicate didactic liniile de forță ale universului acestor proze, scurte dar dense.
Ediția se adresează tuturor celor care sunt interesați de proza românească modernă.